Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat, luni, că nu poate spune care este formaţia favorită la meciul România - Ungaria din
preliminariile Euro 2016, precizând că îşi doreşte ca ambele selecţionate să se califice la turneul final din Franţa
.
"România m-a crescut până la 23 de ani, Ungaria m-a adoptat după 23 de ani. Îmi doresc ca amândouă să se califice la Campionatul European. Nu am vorbit cu selecţionerul Ungariei, nu am ce să-i spun lui Pal Dardai. Îi doresc baftă şi lui, şi echipei naţionale a României. E un meci dificil pentru ambele echipe, nu pot să mă pronunţ cine e favorită", a afirmat Miriuţă după înfrângerea suferită de CFR Cluj,
scor 0-2, în deplasare, cu ASA Târgu-Mureş.
Prima reprezentativă a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, în cadrul Grupei F a preliminariilor Euro 2016.