Fundaşul primei reprezentative Cosmin Moţi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că partida României cu Ungaria de sâmbătă este la fel de importantă precum cea cu Real Madrid disputată în tricoul echipei sale de club, Ludogoreţ Razgrad, în grupele Ligii Campionilor.
"Ne dorim să câştigăm pentru că vrem să facem încă un pas spre Campionatul European. Noi suntem motivaţi de când am intrat în cantonament, o calificare ar însemna foarte mult atât pentru noi, jucătorii, cât şi pentru suporteri. Pentru mine partida cu Ungaria este la fel de importantă precum cea cu Real Madrid de la echipa de club. Suntem conştienţi că va fi greu cu Ungaria, dar cu ajutorul suporterilor cred că pornim cu prima şansă. Am avut o vizionare şi am văzut că Ungaria este o echipă cu jucători valoroşi, nu va fi uşor, dar sperăm să câştigăm. Oricum nu trebuie să luăm ca punct de reper meciul din toamna trecută", a spus Moţi.
El a menţionat că victoria din partidă cu Grecia nu face România favorită la câştigarea grupei.
"Dacă vom lua toate cele trei puncte cu Ungaria vom lua o opţiune importantă la calificare. Trebuie să fim foarte atenţi pentru că nu sunt echipe slabe în grupă. Noi ne dorim maximum de puncte, dar eu cred că zece puncte după patru meciuri din grupă ar fi foarte bine. Am început bine cu o victorie mare în Grecia, dar nu ştiu dacă acum suntem favoriţii grupei", a menţionat fundaşul.
Cosmin Moţi nu se teme de o eventuală suspendare a echipei naţionale din partea UEFA din cauza atitudinii suporterilor.
"Cred că suporterii se vor comporta exemplar pentru că ştiu că avem nevoie de ei şi la partidele următoare din preliminarii", a spus el.
Fotbalistul a afirmat că îşi doreşte să fie titularizat de Victor Piţurcă pe postul său de fundaş central.
"Ar fi extraordinar să fiu titular, orice jucător îşi doreşte asta, dar avem un antrenor şi el este cel care decide. Eu sunt pregătit să intru de la început şi dacă nea Piţi decide să joc titular atunci voi răspunde cu bucurie. Mi-ar fi foarte greu să joc ca fundaş dreapta, nu am făcut-o niciodată şi nu cred că aş putea. Eu aş dori să joc pe postul de fundaş central. Ce a fost atunci, ca portar, a fost un caz aparte, a fost noroc şi nu aş vrea să se mai întâmple a doua oară. M-aş mai baga în poartă, normal, dar nu aş vrea să mai fiu nevoit să fac asta. Dar nu mai vreau să mai vorbesc despre lucrul ăsta, au trecut două luni de atunci, aş vrea să trec peste. Nu putem discuta la infinit despre asta", a precizat Moţi.
Prima reprezentativă a României întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, într-o partidă contând pentru
Grupa F a preliminariilor Euro 2016.
Programul României în preliminariile Euro 2016
11 octombrie - cu Ungaria, pe teren propriu
14 octombrie - cu Finlanda, în deplasare
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare