Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, vineri, că speră ca jucătorii săi să evolueze la meciul cu Ungaria la fel ca în campania de calificare la CM şi a subliniat că încă nu s-a decis asupra formulei de joc pentru partida de sâmbătă, de pe Arena Naţională, din preliminariile Euro 2016.
"Din păcate nu ne putem baza pe unul dintre căpitani, Ciprian Marica, accidentat şi care a plecat şi mai avem şi 2-3 jucători care acuză răceli uşoare. Sper ca actorii care vor intra în teren să joace la un nivel înalt, la fel ca în campania trecută şi să fim fericiţi după joc. Mai sunt anumite posturi la care nu am ecuaţia rezolvată, mă mai gândesc până mâine la şedinţa de la prânz. Ungaria este o echipă extrem de periculoasă, are jucători de calitate de la mijloc în sus. La prima vedere suntem favoriţi, am câştigat în deplasare cu cea mai bună echipă din grupă, am câştigat detaşat în campania trecută, însă nu avem siguranţa un rezultat favorabil. Pentru asta trebuie să muncim şi să fim mai buni ca adversarul", a declarat Piţurcă.
Selecționerul naționalei de fotbal a României, Victor Pițurcă, nu știe aproape nimic despre noul antrenor al Ungariei, Pál Dárdai, înaintea meciului de sâmbătă, din preliminariile EURO 2016. Dárdai, aflat la debut pe banca tehnică a maghiarilor, reprezintă o mare necunoscută în planul tactic al tricolorilor pentru jocul cu Ungaria.
"E destul de dificil pentru mine și staff-ul meu tehnic, nu știm absolut nimic despre ideile, strategia lui Dárdai, dar în același timp nici el nu poate să schimbe foarte mult, doar ca așezare, să joace cu doi atacanți, poate să ne preseze, așa am înțeles, dar noi suntem pregătiți", a spus selecționerul. Echipa Ungariei este periculoasă în special pe contraatac a opinat selecționerul, care a lăudat individualitățile naționalei vecine:
"Echipa Ungariei extrem de periculoasă, atât pe contraatac, pentru că au jucători de viteză, jucători de calitate de la mijloc în sus, și sigur un punct forte al echipei Ungariei sunt fazele fixe, din care și am primit goluri în Ungaria. Dacă nu ești atent la Dzsudzsák, în orice fracțiune de secundă poate să facă diferența, Gera are mare experiență și execuții formidabile din afara careului, Szalai de asemenea e foarte puternic, Lovrencsics este de asemenea un jucător foarte periculos. Trebuie să fim pregătiți pentru orice. Vom lupta pentru victorie și numai pentru victorie, acum să putem realiza acest deziderat. Echipa României nu e imbatabilă, vedem mari forțe fotbalistice că pierd, ăsta e un joc de fotbal". Meciurile dintre România și Ungaria au fost pigmentate deseori de incidente, dar selecționerul speră că nu se va mai întâmpla așa și la jocul de sâmbătă de pe Arena Națională:
"Tot timpul când cele două echipe s-au întâlnit au existat incidente, grave uneori, și la Budapesta știu. Eu sper ca publicul să înțeleagă că este un joc de fotbal și cine va câștiga trebuie felicitat și cine va pierde, asta e situația, așa văd eu lucrurile".
Prima reprezentativă a României întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, într-o partidă contând pentru
Grupa F a preliminariilor Euro 2016.
Programul României în preliminariile Euro 2016
11 octombrie - cu Ungaria, pe teren propriu
14 octombrie - cu Finlanda, în deplasare
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare