Fotbalistul Alexandru Chipciu a declarat, după meciul cu Ungaria, scor 1-1, din preliminariile Euro 2016, că acest egal este nemeritat, având în vedere faptul că "tricolorii" şi-au dominat adversarii.
"Am avut o primă repriză senzaţională. Am avut 70 la sută posesie, cred că ne-am descurcat extraordinar de bine. Ungurii au fost periculoşi la faze fixe şi în rest nu au fost periculoşi. Poporul merita un rezultat bun în seara asta. Am făcut şi eu şi colegii mei tot ce am putut pentru a câştiga în seara asta, ne-am dat viaţa. În repriza a doua ne-am retras, nu ne-am mai creat ocazii. Cred că puteam să ţinem de rezultat. Este un egal nemeritat. Ne-am dominat total adversarul", a spus Chipciu.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în
etapa a doua grupei F din preliminariile Euro 2016.
Golurile partidei au fost marcate de Raul Rusescu (44), respectiv Balázs Dzsudzsák (82).
Programul României în preliminariile Euro 2016
14 octombrie - cu Finlanda, în deplasare
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare