Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Tibor Selymes, a declarat, după meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, scor 2-3, că acesta a fost cel mai bun joc de când se află la conducerea grupării gălăţene şi a precizat că formaţia sa ar fi trebuit să beneficieze de un penalty
.
"A fost un meci nebun. Am făcut cu siguranţă cel mai bun joc de când sunt eu la echipă, dar când faci cadouri fotbalul nu te iartă. Nu vreau să comentez arbitrajul, însă consider că trebuia să primim un penalty în prelungiri, cel puţin aşa am văzut eu - henţ din poziţia în care mă aflam. Consider că suntem pe drumul cel bun, se vede asta în joc", a spus Selymes.
De cealaltă parte, antrenorul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, s-a declarat bucuros după calificarea în sferturile Cupei României.
"La câte meciuri am pierdut în minutul 90 ne-a venit şi nouă rândul să egalăm pe finalul meciului. A fost un meci deschis, ambele echipe şi-au creat multe ocazii, dar în final noi am fost cei care am avut succes", a afirmat Grigoraş.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 după prelungiri, echipa Oţelul Galaţi, în optimile competiţiei.
Golurile gazdelor au fost marcate de Iulian Popa (11) şi Cristian Cristea (41). Pentru oaspeţi au înscris Cornel Predescu (12), Erico (88) şi Elton (93).