Meciul de fotbal dintre România şi reprezentativa Irlandei de Nord, a patra partidă de calificare la UEFA Euro 2016, care se va desfăşura vineri, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, va fi difuzat în direct de TVR 1, TVR HD şi, online, pe tvrplus.ro.
Potrivit TVR, vineri, echipa naţională a României joacă împotriva reprezentativei de fotbal a Irlandei de Nord al patrulea meci din bătălia pentru UEFA Euro 2016 şi al doilea pe teren propriu.
Partida, transmisă în direct şi exclusiv de TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro începând cu ora 21:45, va fi comentată de Emil Hossu-Longin şi Marian Olaianos şi este precedată şi urmată, la TVR 1, de "Studio Fotbal", emisiune moderată de Tudor Furdui.
Irlanda de Nord a produs cea mai mare înfrângere a naţionalei din epoca modernă, pe 16 octombrie 1985, când a învins echipa României cu 1-0, la Bucureşti. Atunci, Naţionala de fotbal a României a fost eliminată de la Cupa Mondială din Mexic. Pe de altă parte, nord-irlandezii n-au mai fost la un turneu final de la cel din 1986.
În această toamnă, TVR continuă o tradiţie începută în 1960, la preliminariile primului turneu european de fotbal. De atunci, TVR a transmis, o dată la patru ani, meciurile României în calificările pentru Campionatul European. Din 1960 până în prezent s-au disputat 14 ediţii, UEFA Euro 2016 fiind ediţia cu numărul 15. Toate meciurile României de calificare la UEFA Euro 2016 sunt transmise în direct şi exclusiv la TVR.
Partida România - Irlanda de Nord, din
Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa vineri, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Programul României în preliminariile Euro 2016
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare