|






























|
Michael O'Neill: Sunt mandru de efortul jucatorilor mei
Selecţionerul Michael O'Neill a declarat că este mândru de evoluţia jucătorilor Irlandei de Nord în întâlnirea cu România, scor 0-2, din preliminariile Euro 2016, subliniind că echipa pregătită de Anghel Iordănescu este cea mai bună din grupa F.
"Sunt mândru de efortul jucătorilor mei, am încercat să jucăm bine, dar România a avut posesia şi ceva ocazii. România este cea mai bună echipă din grupă, iar noi am fost la 15 minute de un punct pe care ni-l doream foarte mult. Am avut una-două ocazii pe contraatac dar nu am profitat de ele. România nu ne-a dat ocazia să ne facem jocul. Primul gol al României a fost foarte frumos, după o lovitură foarte bună al lui Papp. Cum am spus, dacă luam un punct, era un bonus. Dar am pierdut, însă avem 9 puncte din patru meciuri, după deplasări la Bucureşti, Atena şi Budapesta", a declarat O'Neill.
Selecţionerul nord-iralndez a menţionat că jucătorii săi s-au chinuit cu Lucian Sânmărtean: "Ne-au lipsit câtiva jucători foarte importanţi, Davis ţinea mingea, ceea ce nu am reuşit astăzi. Iar cu Sânmărtean ne-am chinuit. Are pase, are dribling, are 34 de ani şi nu ştiu unde a stat până acum. Rezultatele din această etapă au fost pozitive pentru noi, următorul meci este cu Finlanda şi avem ocazia să ne ducem la opt puncte de ei după cinci meciuri. Iar rezultatul de la Atena este şocant. În continuare, Ungaria văd că îşi revine după eşecul cu noi. Ştiam că meciul cu România va fi cel mai dificil, dar le-am spus jucătorilor să nu fie dezamăgiţi dacă vom pierde, le-am zis să fie pozitivi pentru că mai avem a doua parte din campania de calificare, cu patru mecuri acasă şi avem ocazia să terminăm între primele trei echipe. Vom face tot posibilul să câştigăm acasă cu Finlanda şi România", a adăugat O'Neill.
Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro 2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp.
Taguri:
preliminariile Euro 2016
Romania
Irlanda de Nord
Michael O'Neill
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
O nouă înregistrare de colecție din arhiva jurnalistului Dumitru Graur readuce în actualitate atmosfera fotbalului românesc din primăvara anului 1997. Ediția emisiunii "Nocturna...
Hagi cere timp, Potter laudă România după meciul de pe Arena Națională
România a pierdut cu Suedia, scor 0-1, dar discursurile de după partida de pe Arena Națională au conturat o imagine...
România, învinsă de Suedia pe Arena Națională. Viktor Gyökeres a decis partida
România a cedat cu 0-1 în fața Suediei, luni seara, pe Arena Națională, într-un meci din Grupa B4 a Ligii...
Gheorghe Hagi nu ia în calcul o plecare de la națională
Gheorghe Hagi a transmis că își dorește să rămână cât mai mult timp la conducerea echipei naționale și că va hotărî singur...
Nicolae Stanciu cere unitate înaintea duelului cu Suedia
Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, le-a transmis colegilor că trebuie să rămână uniți...
După înfrângerea drastică suferită de România în Polonia, 0-6, "tricolorii" au vorbit despre o seară care poate lăsa urme în...
Măcel la Varșovia. România a fost spulberată de Polonia
România a pierdut categoric meciul disputat vineri seară, pe stadionul "PGE Narodowy" din Varșovia, scor 0-6 cu Polonia,...
Gheorghe Hagi vede un duel deschis între două naționale aflate sub presiune
România întâlnește Polonia vineri seară, la Varșovia, în etapa a treia a Ligii Națiunilor. Gheorghe Hagi a...
Radu Drăgușin cere reacție imediată înaintea duelului cu Polonia
România vrea să lase în urmă cele două înfrângeri
Radu Drăgușin a...
Gheorghe Hagi și-a asumat public responsabilitatea pentru înfrângerile suferite de România în debutul Ligii Națiunilor. Selecționerul a recunoscut că planificarea celor 2 meciuri nu a dat...
România, învinsă de Bosnia și Herțegovina cu 4-2 pe Arena Națională
Reprezentativa României a pierdut cu 2-4 în fața Bosniei și Herțegovinei, luni seară, pe Arena Națională,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Neniță
România
30 ani

Arnold Kruiswijk
Olanda
42 ani

Charles Itandje
Franța
44 ani

Dani Castellano
Spania
39 ani
Daniel Sikorski
Austria
39 ani

Darío Silva
Uruguay
54 ani

Diego Lugano
Uruguay
46 ani

Dragoljub Brnović
Muntenegru
63 ani

Enrico Albertosi
Italia
87 ani

Hamed Koné
Coasta de Fildeş
39 ani

Kennedy Bakircioglü
Suedia
46 ani

Levente Pereș
România
49 ani

Marcel Titsch-Rivero
Germania
37 ani

Marian Bondrea
România
76 ani
Marián Čišovský
Slovacia
47 ani

Marian Dinu
România
54 ani

Martin Petráš
Slovacia
47 ani
Mihai Bucătaru
România
43 ani

Pablo Armero
Columbia
40 ani
Sergiu Buș
România
34 ani

Stefano Celozzi
Germania
38 ani

Stevan Jovetić
Muntenegru
37 ani
Viorel Ion
România
59 ani

Vladimir Beara
Yugoslavia
98 ani

Zvonimir Soldo
Croația
59 ani
|
|
|
|