Atacantul echipei CFR Cluj, Yssouf Kone, nu şi-a putut ascunde dezamăgirea după înfrângerea suferită în deplasare miercuri seara, în faţa formaţiei franceze Girondins Bordeaux (0-1), în cadrul Grupei A a Ligii Campionilor la fotbal.
"Suntem puţin dezamăgiţi, mai ales după rezultatele obţinute în faţa celor de la AS Roma şi Chelsea, însă este doar vina noastră. Am avut o problemă colectivă şi nimic nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit. Am jucat prea retras şi nu am fost buni. Bordeaux a fost foarte compactă în toate compartimentele de joc, iar acum ştim la ce trebuie să ne aşteptăm în retur", a spus atacantul african al campioanei României.
Mijlocaşul lui Bordeaux, Alou Diarra, consideră că echipa sa şi-a atins obiectivul în faţa clujenilor, iar această victorie îi asigură liniştea necesară pentru a lupta în continuare. "Ne-am asigurat esenţialul în această seară. Faptul că am luat cele trei puncte ne relansează în vederea calificării. Acum putem recupera în linişte, după ce ne-am îndeplinit misiunea. Am încercat să facem abstracţie de context. După două înfrângeri, era absolut necesară să câştigăm acasă. Am învins la limită, este adevărat, însă acest lucru nu are nicio importanţă", a spus fotbalistul francez.