Mijlocaşul naţionalei României, Alexandru Maxim, a declarat, marţi seară, după victoria din meciul amical cu Danemarca, scor 2-0, că "tricolorii" au evoluat la un nivel ridicat şi acest lucru este îmbucurător.
"Cred că am început bine această campanie de calificare. Am muncit mult pentru a ajunge aici, dar încă nu suntem calificaţi. Ne aşteaptă meciuri dificile. Trebuie să fim acelaşi grup puternici pentru a avea şanse reale. Ar fi o mare realizare pentru întreaga ţară. În acest meci, atât nea Puiu cât şi noi am fost foarte motivaţi. Au avut ocazia să joace şi fotbalişti care nu au făcut-o aşa mult în ultimul timp. Au evoluat la un nivel ridicat şi e un lucru îmbucurător. E benefic pentru echiupa naţională. Şi cu nea Piţi şi cu nea Puiu am încercat să ne bucurăm de acest sport. Nu am obţinut o calificare la un turneu fiunal de mult timp şi ar fi foarte important pentru suporterii noştri să o obţinem, dar va trebui să fim foarte atenţi", a spus Maxim.
Reprezentativa României a învins, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de
2-0 (0-0), selecţionata Danemarcei, într-un meci amical în care ambele goluri au fost marcate de Claudiu Keserü, în minutele 53 şi 58.