Finanţatorul formaţiei FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat că este optimist înaintea partidei cu Steaua Bucureşti şi crede că elevii lui Leo Grozavu se vor lupta de la egal la egal cu jucătorii campioanei
.
"După ultimele rezultate ale echipei sunt mai optimist şi cred că ne vom bate cu Steaua de la egal la egal. Jucătorii au un moral foarte bun după victoria de la Târgu-Jiu şi sunt foarte motivaţi înaintea meciului cu echipa campioană. Noi şi anul trecut am făcut un meci bun contra Stelei, iar acum, cu mai multă experienţă în Liga 1, cred că putem obţine un rezultat pozitiv. Nu văd de ce nu am putea chiar bate Steaua", a spus Valeriu Iftime.
Patronul grupării botoşănene a mai precizat că nu crede că absenţa antrenorului de pe banca tehnică din cauza unei suspendări va afecta echipa:
"Leo este foarte important pentru echipă, dar nu cred că absenţa lui de pe banca tehnică va conta în meciul cu Steaua. Oricum el strigă şi din tribună la fel de tare ca de pe banca tehnică. Leo e peste tot! Într-un fel, poate e mai bine că stă în tribună pentru că vede meciul altfel de acolo. În plus, la meciurile de acasă poate pune mai multă presiune".
Partida FC Botoşani - Steaua, din
etapa a 16-a a Ligii 1, va avea loc, luni, de la ora 20:30.