Rapid Bucureşti are în International Curtea-de-Argeş un adversar relativ facil în optimile de finală ale Cupei României, dar Grigore Sichitiu, director general adjunct, afirmă că giuleştenii nu vor avea un meci uşor în faţa unei echipe care a eliminat FC Argeş Piteşti în faza precedentă a competiţiei.
"Nu este un meci uşor, este o echipă care a eliminat FC Argeş, o echipă foarte bine organizată, cu un antrenor de mare experienţă, Fane Stoica, şi de aceea dacă la prima vedere pare uşor faptul că jucăm cu o echipă de liga a 2-a, noi credem că va fi un meci foarte interesant. Noi speram ca victoria să fie specialitatea Rapidului şi să câştigăm meciurile care vin, nu numai în cupă ci şi în campionat", a declarat Sichitiu după tragerea la sorţi a meciurilor din optimile Cupei României, luni la Casa Fotbalului.
La Rapid apele sunt agitate, din cauza celor doi acţionari, dar Sichitiu susţine că jucătorii se gândesc în primul rând să obţină victorii şi apoi la bani. "Sperăm ca în această săptămână apele să se liniştească la Rapid şi lucrurile să intre în normal. Ştiu că cei doi acţionari, dl Taher şi dl Copos sunt cei care conduc clubul în acest moment, altceva nu ştiu. Rapidul intră în teren de fiecare dată cu un singur gând de a câştiga. Punctul nostru forte este faptul că jucătorii se gândesc numai să câştige şi sunt convinşi că dacă avem rezultate vor veni şi banii. Nu este niciun fel de problemă din punct de vedere al vestiarului şi al atmosferei. Avem jucători cu maturitate, care au înţeles că sunt momente grele în viaţa unor cluburi şi ei se gândesc acum să câştige meciuri, nu se gândesc la bani".
Rapid Bucureşti este organizatoarea meciului cu International Curtea-de-Argeş şi locul neutru de disputare al jocului trebuie fixat până pe 30 octombrie. Meciurile din optimi sunt programate în zilele de 12 şi 13 noiembrie.