|






























|
Taher: N-am venit la Rapid sa-mi bat joc de mine si de bani
Omul de afaceri Fathi Taher a declarat că vrea să fie acţionar cu acte la Rapid, pentru că nu a venit la acest club să-şi bată joc de bani, menţionând că pentru a intra oficial în posesia celor 80 la sută din acţiuni este necesar ca George Copos să întocmească o serie de documente.
" Situaţia este aşa pentru că eu nu am venit la Rapid să-mi bat joc de mine şi de bani. Eu n-am venit aici să fac afacere, dacă vroiam asta mă duceam în altă parte. Am venit din dragoste pentru Rapid şi pentru a fi alături de George Copos la acest club. Dar este important ca lucrurile să fie în regulă. Eu am fost de bună credinţă, am venit, am adus bani, dar trebuie să fiu acţionar cu acte, să fie totul şi comercial, şi legal. Am stat cinci luni, dar nu pot să mai bag bani aşa. Şi nu este nimic complicat, i-am zis şi lui George, nu trebuie decât să facă nişte documente şi totul este în regulă", a explicat Taher.
Întrebat dacă i-a plătit lui Copos pentru cele 80 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA, conform contractului încheiat la sfârşitul lunii martie, Fathi Taher a răspuns: “ Nu este important asta. Eu am spus că vin aici cu inima deschisă, nu am nimic cu George Copos, nu sunt supărat pe el sau ceva. Vreau să fac aici la Rapid treabă, nu e vorba că am băgat câteva milioane. Dar în fiecare zi dăm câte un milion, câte 100.000 şi suntem în pom. Nu mai merge, nimeni nu îşi permite să dea bani aşa, în neştire”.
Omul de afaceri iordanian susţine că există probleme în derularea contractului semnat cu George Copos în luna martie. “ Este adevărat că am dat banii cu împrumut, pentru că altfel nu era posibil să dau bani la Rapid. Am dat ca să se poată face treabă la club. Dar cineva vrea să fie şi una, şi alta şi nu se poate. Nu mai pot să dau în continuare bani pentru că totul e invers de cum am stabilit în contractul nostru. Contractul făcut trebuia să se finalizeze de acum două luni, dar s-au lăsat nişte acte care nu s-au făcut şi situaţia a rămas aşa. Eu vreau să fie în regulă”, a afirmat omul de afaceri.
Fathi Taher a adăugat că a întâmpinat multe probleme de când a venit la Rapid, clubul neputând să-şi desfăşoare activitatea de câteva ori pentru că avea conturile blocate din cauza unor datorii mai vechi. “ Am dragoste pentru Rapid, pentru galerie, pentru toate, nu vreau să atac pe nimeni, dar situaţia de acum nu mai poate continua. N-am nimic cu George Copos, am fost şi sponsor acolo, dar au fost probleme. Contul clubului era blocat ba pentru nu ştiu ce datorii din ’96, am dat bani am deblocat, ba pentru nu ştiu ce datorii la nu ştiu ce mochetă de nu ştiu când, am dat bani am deblocat, ba pentru altele şi altele... Acum ce să fac? De aia am şi pus stop la tot”, a menţionat Taher.
Totuşi, omul de afaceri este optimist în ceea ce priveşte viitorul său la Rapid şi i-a îndemnat pe jucători să se gândească doar la fotbal, pentru că restanţele salariale vor fi achitate. “ Eu sunt optimist că totul se va rezolva când vin în ţară. Jucătorii sunt extraordinari şi trebuie să stea liniştiţi, să se gândească la joc. Astea cu restanţele la salarii şi cu chiriile la apartamente sunt doar o chestie temporară, se vor rezolva repede. Când ajung la Bucureşti le rezolvăm, mai ales că nu-s lucruri deloc complicate”, a mai spus Fathi Taher, care se află acum în Statele Unite ale Americii.
Punerea în proprietate a omul de afaceri Fathi Taher cu cele 80 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA nu a fost realizată până acum deoarece acesta nu a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile contractului de preluare a clubului şi nu i-a plătit niciun ban lui George Copos pentru pachetul majoritar, au declarat surse din cadrul clubului.
Mediafax
Taguri:
Rapid Bucuresti
Fathi Taher
George Copos
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid a învins-o pe CFR Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Rapid București s-a impus cu 3-1 în fața formației CFR Cluj, duminică seară, pe stadionul din Giulești, într-o...
Rapid a început cu dreptul noua stagiune. Pașcanu a decis duelul cu Sepsi în ultimele minute
Rapid București a debutat cu victorie în noul sezon al Ligii 1, impunându-se cu 1-0 în fața...
Vladan Bubanja, primul transfer al verii pentru Rapid
Rapid București a oficializat primul transfer din această perioadă de mercato. Gruparea giuleșteană a anunțat sosirea mijlocașului...
Mohammed Kamara a semnat cu Rapid. Giuleștenii aduc un atacant cu experiență internațională
Rapid București continuă campania de transferuri din această vară și a oficializat sosirea...
Daniel Pancu a revenit la Rapid București și va conduce echipa până în 2028
Rapid București a anunțat oficial numirea lui Daniel Pancu în funcția de antrenor...
Rapid București și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, luni seara, pe stadionul din Giulești, în partida care a tras cortina peste actualul sezon din...
Rapid Old Boys revine la Turnu Severin după 14 ani
Rapid București Old Boys va disputa vineri, 8 mai, de la ora 18.30, un meci demonstrativ pe stadionul din Drobeta Turnu Severin, împotriva...
CFR Cluj a obținut o victorie importantă în play-off-ul Ligii 1, după ce s-a impus cu 2-1 pe terenul Rapidului, într-un duel disputat în Giulești, contând pentru etapa a 7-a.
Startul...
Freamăt în Giulești la a doua ediție a Trofeului „Glasul Roților de Tren”
Atmosfera revine în Giulești într-un eveniment care își propune să devină reper anual pentru suflarea...
Rapid București și FC Argeș Pitești au remizat fără goluri, 0-0, luni seara, în Giulești, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii 1, disputat într-un decor atipic. În urma...
Rapid București a cedat pe teren propriu în fața Universității Cluj, scor 1-2, într-un duel disputat duminică seara, în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1.
Giuleștenii au început...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alexandru Jipa
România
24 ani

Ander Herrera
Spania
37 ani
Casian Miclăuș
România
49 ani

Ciprian Pepenar
România
48 ani

Franco Mastantuono
Argentina
19 ani
Freddy
Portugalia
47 ani

Freddy Rincón
Columbia
60 ani

Gabriel Fărcășanu
România
38 ani

Giorgio Chiellini
Italia
42 ani

Heiko Westermann
Germania
43 ani

Ivan Rajčć
Croația
45 ani

Jay-Jay Okocha
Nigeria
53 ani
Leonida Nedelcu
România
74 ani

Ljubomir Fejsa
Serbia
38 ani

Manu Torres
Spania
37 ani
Marian Tănasă
România
41 ani
Marius Ștefănescu
România
28 ani

Morten Olsen
Danemarca
77 ani
Ovidiu Istinie
România
45 ani

RUCH RADZIONKÓW
Polonia
107 ani

Stig Tøfting
Danemarca
57 ani

Valeriu Argăseală
România
71 ani

Vasile Șiman
România
55 ani

Walter Fernández
Spania
37 ani
|
|
|
|