Sandoi: Speram ca evolutiile bune din amicale sa fie pastrate si in returul Ligii 1
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a afirmat că stagiile de pregătire din Turcia au fost un succes şi speră ca evoluţiile bune din meciurile amicale să fie păstrate şi în returul Ligii 1, informează site-ul oficial al grupării din Bănie.
"Avem şase victorii, patru egaluri şi o înfrângere. A fost bine din toate punctele de vedere. Asta şi discutam cu băieţii, la şedinţa de dinaintea jocului cu Sheriff Tiraspol, spuneam că ar fi bine să încheiem cu o victorie acest al doilea stagiu de pregătire, pentru că nu am avut accidentări şi aproape toţi băieţii au prins toate antrenamentele, toate jocurile. Aţi văzut că în primele partide am folosit câte două echipe, a jucat fiecare dintre jucători câte 45 de minute, după care pe finalul cantonamentului am început să folosim o echipă care să joace un meci întreg, deci din punctul nostru de vedere, pentru această perioadă, ne-am cam atins toate obiectivele. Acum rămâne de văzut ce va fi. Sperăm să păstrăm evoluţiile bune pe care le-am avut şi în jocurile amicale şi în partea a doua a campionatului. Avem un început de retur foarte greu, pentru că jucăm la Pandurii, după cu Steaua acasă, dar trebuie să fim încrezători", a declarat Săndoi.
El a promis că CS Universitatea Craiova va lupta pentru a ajunge în Europa League: "Vrem să avem cât mai mulţi jucători care să înscrie, să avem polivalenţă pe posturi şi asta ne ajută. Ne-am dori în Europa League şi vom încerca să facem tot ceea ce depinde de noi. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare, în campionat. Trebuie să păstrăm evoluţiile pe care le-am avut şi în jocurile amicale şi atunci putem spera", a spus Săndoi.
Craiovenii au disputat în această iarnă 11 meciuri de verificare, înregistrând şase victorii, patru remize şi o înfrângere.
Craiova a rezolvat meciul înainte de pauză și a ajuns la 7 puncte în Conference League
Universitatea Craiova a învins-o pe KF Egnatia cu 2-0, joi seară,...
Universitatea Craiova a trecut de FC Botoșani și a ajuns la 7 victorii consecutive în Superliga
Universitatea Craiova și-a continuat seria de succese în campionat, după 2-1 cu FC Botoșani,...
Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 pe terenul formației Inter Club d'Escaldes și a ajuns la 4 puncte în Conference League. La final, Filipe Coelho a apreciat atitudinea echipei,...
Universitatea Craiova a câștigat în Andorra după un start fulgerător și un final cu emoții
Universitatea Craiova a obținut primul succes din actuala fază a Conference League, după ce a...
Oleksandr Romanciuk țintește victoria în Andorra
Universitatea Craiova merge în Andorra cu obiectivul de a obține primul succes în faza principală a Conference...
Filipe Coelho cere concentrare maximă în Andorra. Craiova merge după primele 3 puncte în Conference League
Universitatea Craiova caută prima victorie în faza...
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul cu 2-0 și a ajuns la 8 victorii consecutive
Elisor a deschis scorul, Romanchuk a închis tabela
Universitatea Craiova a...
RomanianSoccer vă propune o nouă călătorie în arhiva fotbalului românesc. O ediție a emisiunii „Nocturna sportivă”, difuzată de TVR2 pe 16 iunie 1997...
Filipe Coelho, mândru de Universitatea Craiova după remiza cu Getafe: "Au reprezentat Craiova și România"
Universitatea Craiova a remizat cu Getafe, scor 1-1, în prima etapă a...
Universitatea Craiova a remizat în Bănie cu Getafe CF, scor 1-1, în Conference League
Oltenii au condus, însă spaniolii au egalat pe final
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate,...
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața FCSB, scor 5-0, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Superligii României. Oltenii conduceau deja cu 2-0 la...
Adrian Iordache
România
45 ani
Cristián Álvarez
Argentina
41 ani
Cristian Soporan
România
51 ani
Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani
David Embé
Camerun
53 ani
Diogo Santos
Portugalia
42 ani
Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani
Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani
Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani
Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani
Karel Brückner
Cehia
87 ani
Lucas Barrios
Paraguay
42 ani
Marco Bizot
Olanda
35 ani
Nicolae Stanciu
România
53 ani
Pedro Reyes
Chile
54 ani
Quim
Portugalia
51 ani
Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani
Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani