|






























|
Fundasul francez Jeremy Faug-Porret a semnat un contract pana la vara cu FC Botosani
Fundaşul stânga francez Jérémy Faug-Porret a semnat un contract până la finalul sezonului cu drept de prelungire cu echipa FC Botoşani, a anunţat site-ul oficial al grupării din Liga 1 .
"Este un contact al managerului meu cu FC Botoşani, aceste tratative s-au încheiat şi au fost reluate în urmă cu o săptămână. M-am interesat de club la modul general în urmă cu o lună de zile. Pentru mine este bine că am ajuns aici pentru că am jucat sezonul trecut şi mai apoi nu am mai avut un contract. Era important pentru mine să-mi găsesc un club, iar aici la FC Botoşani am găsit unul puternic. Este important pentru mine să revin şi să arăt ce pot. Am jucat pentru ŢSKA Sofia, echipă cu care am terminat pe locul doi în Bulgaria. Mi-au propus încă doi ani de contract, dar mi-am dorit o ofertă mai bună. ŢSKA Sofia este un club mare, din capitala Bulgariei, dar au probleme financiare. Am rămas cu un gust plăcut de acolo, referitor la fani, care erau înfocaţi, dar mi-am dorit o nouă provocare care să însemne pentru mine un pas înainte", a spus Faug-Porret.
Fundaşul francez a afirmat că înainte să vină la FC Botoşani s-a consultat cu Valentin Iliev, Emil Gargorov şi Nemanja Milisavljević, care au jucat în Liga 1. "În aşteptarea unui nou club puternic am preferat să aştept decât să cobor nivelul. Înainte să vin în România am discutat cu trei colegi de la ŢSKA Sofia care au evoluat în Liga 1, Valentin Iliev, Emil Gargorov şi Nemanja Milisavljević, şi mi-au spus numai cuvinte bune despre fotbalul românesc. Când am auzit de FC Botoşani l-am sunat pe Younés Hamza şi l-am întrebat despre club, dacă este stabil financiar, iar Hamza mi-a recomandat să vin la Botoşani", a precizat Faug-Porret.
Jérémy Faug-Porret, în vârstă de 28 de ani, şi-a făcut junioratul la Olympique Lyon, iar apoi a evoluat la formaţiile SO Chambéry Foot, ASPV Strasbourg, RC Strasbourg B, Chernomorets Burgas şi ŢSKA Sofia.
Taguri:
FC Botosani
Jeremy Faug-Porret
TSKA Sofia
» Clasament Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - FC Botoșani
FC Botoșani a făcut spectacol cu Sepsi OSK și a marcat de 5 ori
FC Botoșani a obținut una dintre cele mai categorice victorii ale etapei a 8-a din Superliga României, după ce a învins-o pe...
FC Botoșani a "spart gheața" în Superligă. Andrei Dumiter a decis meciul cu FK Csíkszereda
FC Botoșani a înregistrat prima victorie din actuala ediție a Superligii României,...
FC Botoșani și-a întărit lotul cu irlandezul Roland Idowu, fotbalist trecut pe la Southampton și Cardiff City
Contract pentru două sezoane cu formația moldoveană
FC Botoșani a...
FC Botoșani și Corvinul Hunedoara au împărțit punctele
FC Botoșani și Corvinul Hunedoara au remizat, scor 0-0, luni seara, pe stadionul "Municipal" din Botoșani,...
FC Botoșani și Rapid au remizat după un final dramatic. Mailat a egalat dintr-un penalty repetat
FC Botoșani și Rapid București au încheiat nedecis, scor 1-1, partida disputată luni seara...
FC Botoșani începe reconstrucția lotului. 7 jucători au părăsit echipa înaintea noului sezon
FC Botoșani a dat startul pregătirilor pentru noua ediție de campionat, iar...
FC Botoșani și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, scor 1-1, duminică, într-un duel disputat pe stadionul "Municipal", în etapa a 8-a din play-out-ul Ligii 1. După o...
FC Botoșani a obținut o victorie spectaculoasă pe teren propriu, 3-2 cu Metaloglobus București, într-un meci intens din etapa a 5-a a play-out-ului din Liga 1. Partida a avut ritm...
Fotbal Club FCSB a suferit un eșec surprinzător pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 2-3, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Superligii României. Deși a început în forță...
FC Botoșani a început cu dreptul faza play-out din Liga 1, după o victorie spectaculoasă obținută luni seara, pe teren propriu, scor 3-2 (1-2) cu Unirea Slobozia. Meciul a avut o...
FC Botoșani a anunțat oficial, miercuri, numirea lui Marius Croitoru în funcția de antrenor principal al echipei. Informația a fost publicată pe site-ul oficial al clubului, iar tehnicianul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alexandru Leucuță
România
39 ani

Bartholomew Ogbeche
Nigeria
42 ani
Daniel Timofte
România
59 ani

Dror Kashtan
Israel
82 ani

Dušan Savić
Macedonia
41 ani

Eliseu
Portugalia
43 ani

Gaby Mudingayi
Belgia
45 ani

Gaston Taument
Olanda
56 ani

George Weah
Liberia
60 ani

Gilberto Martínez
Costa Rica
47 ani

Jan Kirchhoff
Germania
36 ani

John Sheridan
Irlanda
62 ani

Júlio Baptista
Brazilia
45 ani

Lucá Williams-Barnett
Anglia
18 ani

Mason Greenwood
Anglia
25 ani

Mirko Vučnić
Muntenegru
43 ani
Mourtala Diakité
Mali
46 ani

Nico Claesen
Belgia
64 ani
Rareș Stan
România
39 ani

Ricardo Vaz Tê
Portugalia
40 ani
Simone Rapp
Elveţia
34 ani

Timothée Kolodziejczak
Franţa
35 ani

Valentin Cojocaru
România
31 ani
|
|
|
|