Emil Sandoi: Avem nevoie de continuitate in rezultate pozitive (video)
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat, înaintea meciului de campionat cu Gaz Metan Mediaş, că formaţia sa are nevoie de continuitate în rezultate pozitive.
"Avem un meci destul de dificil, mai ales că Gaz Metan Mediaş a pierdut acasă cu Rapid şi este în partea inferioară a clasamentului. Şi noi ne-am aflat într-o situaţie disperată la începutul sezonului, când ne doream cu ardoare să câştigăm cât mai multe puncte. Ştim că adversarul va juca la sacrificiu. În ceea ce ne priveşte, băieţii s-au pregătit bine. Am făcut un ciclu săptămânal bun, aşa cum realizam în turul campionatului şi sperăm să se vadă şi în teren. După parcurul de până acum este normal să ţintim victoria. Avem nevoie de continuitate în rezultate pozitive", a spus Săndoi.
Tehnicianul oltenilor a afirmat că obiectivul pe termen scurt este ca echipa să rămână învincibilă. "În startul acestui sezon am avut trei meciuri extrem de grele: cu Pandurii, echipă pe care de la victoria noastră nu a mai reuşit nimeni să o împiedice, cu Steaua şi Viitorul. Am obţinut cinci puncte, ceea ce în opinia noastră este mai mult decât mulţumitor. Ne aşteaptă în continuare un program foarte dificil, mai ales că punctele în retur se obţin mai greu decât în prima parte a campionatului. Iar aşteptările noastre şi ale suporterilor trebuie să fie conforme cu realitatea. Aţi văzut că nici Real Madrid nu e imbatabilă. Ne-am dori să facem spectacol, să luăm şi puncte. Dar trebuie toată lumea să înţeleagă că această echipă a fost formată în vară, avem opt luni împreună. Vin trei jocuri dificile: cu Gaz Metan, o echipă aflată cu cuţitul la os, cu Petrolul, trupă ce trage la cupele europene, şi Astra care etalează un alt fotbal în ultima vreme. Ne-am bucura să ne păstrăm invincibilitatea, acesta să fie un obiectiv pe termen scurt", a precizat Săndoi.
Partida CS Universitatea Craiova - Gaz Metan Mediaş, din etapa a 21-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 15:30.
Craiova a rezolvat meciul înainte de pauză și a ajuns la 7 puncte în Conference League
Universitatea Craiova a învins-o pe KF Egnatia cu 2-0, joi seară,...
Universitatea Craiova a trecut de FC Botoșani și a ajuns la 7 victorii consecutive în Superliga
Universitatea Craiova și-a continuat seria de succese în campionat, după 2-1 cu FC Botoșani,...
Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 pe terenul formației Inter Club d'Escaldes și a ajuns la 4 puncte în Conference League. La final, Filipe Coelho a apreciat atitudinea echipei,...
Universitatea Craiova a câștigat în Andorra după un start fulgerător și un final cu emoții
Universitatea Craiova a obținut primul succes din actuala fază a Conference League, după ce a...
Oleksandr Romanciuk țintește victoria în Andorra
Universitatea Craiova merge în Andorra cu obiectivul de a obține primul succes în faza principală a Conference...
Filipe Coelho cere concentrare maximă în Andorra. Craiova merge după primele 3 puncte în Conference League
Universitatea Craiova caută prima victorie în faza...
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul cu 2-0 și a ajuns la 8 victorii consecutive
Elisor a deschis scorul, Romanchuk a închis tabela
Universitatea Craiova a...
RomanianSoccer vă propune o nouă călătorie în arhiva fotbalului românesc. O ediție a emisiunii „Nocturna sportivă”, difuzată de TVR2 pe 16 iunie 1997...
Filipe Coelho, mândru de Universitatea Craiova după remiza cu Getafe: "Au reprezentat Craiova și România"
Universitatea Craiova a remizat cu Getafe, scor 1-1, în prima etapă a...
Universitatea Craiova a remizat în Bănie cu Getafe CF, scor 1-1, în Conference League
Oltenii au condus, însă spaniolii au egalat pe final
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate,...
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața FCSB, scor 5-0, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Superligii României. Oltenii conduceau deja cu 2-0 la...
Adrian Iordache
România
45 ani
Cristián Álvarez
Argentina
41 ani
Cristian Soporan
România
51 ani
Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani
David Embé
Camerun
53 ani
Diogo Santos
Portugalia
42 ani
Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani
Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani
Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani
Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani
Karel Brückner
Cehia
87 ani
Lucas Barrios
Paraguay
42 ani
Marco Bizot
Olanda
35 ani
Nicolae Stanciu
România
53 ani
Pedro Reyes
Chile
54 ani
Quim
Portugalia
51 ani
Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani
Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani