Antrenorul echipei FC Botoşani, Leontin Grozavu, a declarat, la finalul partidei terminate la egalitate, scor 1-1 (0-0), pe teren propriu, în compania formaţiei
Oţelul Galaţi, că nueste mulţumit cu această remiză, dar că până la urmă a luat un punct
.
"Acest egal nu ne mulţumeşte, dar până la urmă este un punct. Atât am putut în această seară, mergem înainte. Am condus cu 1-0, am dominat, dar primit iar gol. Cred că există o stare de neîncredere după ce nu am câştigat niciun meci în retur", a spus Grozavu.
Tehnicianul formaţiei botoşănene a mai precizat că speră ca prima victorie să aducă şi descătuşarea echipei sale, care nu are jucători experimentaţi:
"Prin prisma turului de campionat, toată lumea se aştepta la mai mult de la noi. Şi eu mă aşteptam la mai mult, dar nu uitaţi, totuşi, că noi trebuie să acumulăm experienţă. Noi suntem de-abia la al doilea sezon de Liga 1. Încercăm să scoatem mai mult de la meci la meci. E dureros că nu putem câştiga în faţa propriilor suporteri. Aşteptăm prima victorie să ne descătuşăm!".
Formaţia FC Botoşani a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei Oţelul Galaţi, în
etapa a 21-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Marius Croitoru (49) respectiv Jugurtha Hamroun (69).