CFR Cluj este cel mai bine clasată echipă românească în ierarhia mondială realizată de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS) şi ocupă locul 87, cu două locuri mai jos decât în clasamentul precedent.
CFR Cluj ocupă locul 87, cu 122 de puncte, în timp ce următoarea echipa românească din clasament este Steaua Bucureşti, care are 114,5 puncte şi a urcat 17 de locuri faţă de ierarhia precedentă, clasându-se pe poziţia 97.
Ubirea Urziceni are 97,5 de puncte şi ocupă poziţia 141, în timp ce o altă grupare românească, FC Vaslui are 85,5 puncte şi este pe locul 181. Ialomiţenii au coborât o poziţie în clasament, în timp ce vasluienii au coborât 19 locuri.
Dinamo a coborât 65 de locuri, are 77 de puncte şi este pe locul 217, în timp ce Rapid a coborât 34 de poziţii şi se află pe 258, cu 71 puncte. De asemenea, în clasamentul mondial se află şi FC Timişoara, care se află pe poziţia 319, cu 64,5 puncte.
Liderul clasamentului IFFHS a devenit FC Barcelona, după o urcare de patru locuri, urmată de Liverpool, care a urcat două poziţii, şi Manchester United, care a pierdut primul loc.
Clasamentul IFFHS (1 noiembrie 2007 - 30 octombrie 2008):
1. FC Barcelona (Spania) 270p
2. FC Liverpool (Anglia) 270p
3. Manchester United (Anglia) 269p
4. Chelsea FC Londra (Anglia) 260p
5. Boca Juniors (Argentina) 240p
6. Bayern München (Germania) 239p
7. AC Fiorentina (Italia) 235p
8. Internazionale Milano (Italia) 229p
9. Olympique Lyon (Franţa) 224p
10. Arsenal Londra (Anglia) 222p.
Adversarele echipei CFR Cluj în Grupa A a Ligii Campionilor ocupă următoarele locuri: Chelsea - 4; AS Roma - 11; Bordeaux - 24.
Formaţii din Grupa F care vor juca împotriva Stelei sunt clasate după cum urmează: Bayern Munchen - 6; Olympique Lyon - 9; Fiorentina - 7.
NewsIn