Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, a declarat că fundaşul Geraldo Alves are şanse mici să evolueze în partida cu Steaua, contând pentru returul semifinalelor Cupei României, din cauza unei accidentări.
"Veştile bune sunt că, după două luni, avem atacant, mai precis atacanţi. Pentru meciul de joi voi fi pus în plăcuta situaţie de a alege între Tamuz şi Tchite. De Lucas s-a pregătit şi el normal şi voi miza pe el. Vestea mai puţin bună priveşte starea lui Geraldo, care a avut probleme musculare şi s-a pregătit separat. În ceea ce îl priveşte, vom lua o decizie asupra utilizării sale după antrenamentul de miercuri, însă şansele ca el să fie refăcut total sunt mici. Soluţii în apărare avem, Ipsa, Satli, la nevoie chiar Filip", a spus Rednic.
Mircea Rednic a afirmat că jucătorii săi au exersat inclusiv loviturile de departajare.
"La un meci aşa important cum va fi cel de joi, nu cred că arbitrul poate influenţa negativ în privinţa echipei care va merge în finală. Noi am exersat zilnic şi penaltiurile", a completat Rednic.
Rednic a comentat întâlnirea dintre Filipe Teixeira şi finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, dintr-un mall din Capitală, precizând că jucătorul nu are cum să evolueze slab în partida de joi din Cupa României.
"Pentru noi, nu e bine că a apărut alături de Gigi Becali înaintea acestui meci, pentru el, da. Oricum, la experienţa şi valoarea lui, nu are cum juca slab. Am avut o discuţie cu Filipe, mi-a explicat cum s-a petrecut acea întâlnire. Ţinând cont că vine după 'episodul Craiova' cu tot ce s-a spus după meciul în care a ratat acel penalti, va avea o presiune, dar am încredere că are experienţă şi va da totul pe teren. Eu nu aş fi stat la masă cu patronul Stelei, însă consider că nici prezenţa paparazzilor în acel loc nu a fost întâmplătoare", a explicat Rednic.
Partida Steaua - FC Petrolul, contând pentru returul semifinalei Cupei României, se va disputa, joi, de la ora 21:30, pe Arena Naţională. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1.