Tehnicianul formaţiei FC Botoşani, Leontin Grozavu, a declarat că remiza cu Dinamo nu este un rezultat pozitiv pentru el, subliniind că egalul înregistrat în
etapa a 24-a a Ligii 1, scor 0-0, nu este plăcut pentru niciuna dintre echipe.
"Nu sunt multe de spus despre acest meci. A fost un joc încrâncenat, mai puţin spectaculos, din care a ieşit un egal nu tocmai plăcut pentru niciuna dintre echipe. E adevărat că ei au ratat, e bine pentru noi că nu au şi marcat, dar şi noi am avut câteva ocazii. Pentru mine nu e rezultat pozitiv, dar nici negativ nu pot spune că este. La Dinamo se simte o anume încordare, se vede că jucătorii sunt crispaţi. La noi nu e presiune, noi încerccăm să obţinem prima victorie din retur, sperăm să vină cât mai repede, pentru că până acum am adus puncte doar din egaluri", a declarat Grozavu.
Leontin Grozavu a adăugat că FC Botoşani doreşte să-şi consolideze poziţia în clasamentul Ligii 1 şi nu are ca obiectiv participarea în Europa League:
"La noi nu se vorbeşte de Europa League, noi dorim să ne consolidăm poziţia, nu avem ca obiectiv participarea în Europa League. Nu ştiu dacă s-a depus dosarul de licenţiere pentru UEFA, probabil că da, dar, v-am spus sunt alte echipe care se bat, de deasupra noastră, poate Craiova. Acum toată lumea se înscrie pentru Europa League, ce să facem dacă suntem într-o ţară cu jumătate dintre echipe în insolvenţă, iar cealaltă se bate pentru cupele europene", a subliniat tehnicianul echipei din Botoşani.
Formaţia Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, vineri, pe teren propriu, în compania echipei FC Botoşani, în
etapa a 24-a a Ligii 1.