Antrenorul formaţiei Rapid, Cristian Pustai, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că partida cu Dinamo este un derby, însă în opinia sa mult mai importante sunt meciurile cu adversarele directe din lupta pentru salvarea de la retrogradare.
"Sperăm să trecem şi peste acest derby cu bine. Nu putem spune că suntem într-o situaţie bună pentru că am pierdut două meciuri consecutive, iar asta contează. Însă în viaţa oricărei echipe sunt urcuşuri şi coborâşuri. Acesta este un derby, dar foarte importante sunt meciurile cu adversarele directe, FC Braşov, Chiajna şi aşa mai departre. Pe Dinamo nu am inclus-o în categoria celor cu care ne batem noi, pentru că are 36 de puncte. Mai avem şase meciuri cu adversare cu care suntem în luptă directă... Aşa că eu aş prefera să le câştig pe alea şase. Şi dacă se întâmplă aşa, atunci Rapidul se salvează", a spus Pustai.
După două partide consecutive pierdute, tehnicianul a anunţat că va efectua două-trei schimbări în "unsprezecele" de start, fără a face însă nominalizări.
"Durerea mea cea mai mare este faptul că nu am reuşit să obţinem niciun punct la Cluj. Al doilea meci, e o frustare. Când pierzi în Giuleşti, în faţa celei mai frumoase galerii, care cântă până în minutul 90, te doare implicit pentru acei oameni. Pentru meciul de mâine o să apară două-trei schimbări în echipă", a adăugat el.
Cristian Pustai este convins că echipa îşi va respecta suporterii şi va arăta determinare şi atitudine în meciurile următoare.
"Toţi jucătorii au venit aici cu un scop. E un moment greu, dar, ca în orice familie, mai sunt şi astfel de perioade, nu este numai lapte şi miere. Vom strânge rândurile şi ne vom lupta pentru fiecare punct. Rezultatele ne-au avantajat, pentru că în această luptă nu depinde numai de noi, dar este timpul să redevenim acea echipă muncitoare. Sunt convins că ne vom respecta suporterii. Noi am zis că încercăm să ne salvăm de la retrogradare, dar am promis că vor vedea determinare şi atitudine. Şi sunt convins că ei asta vor vedea la toate meciurile de acum înainte. Mâine, sigur suporterii rapidişti vor fi la meci. Pentru că au arătat că nu sunt suporteri de rezultat, ci suporteri cu sufletul. Indiferent cine va fi la Rapid, lumea va fi mereu în tribună", a explicat Pustai.
Pustai: Edu Oriol vrea să joace cu Dinamo
Antrenorul Cristian Pustai a declarat că mijlocaşul Edu Oriol i-a transmis că vrea să joace în meciul cu Dinamo, chiar dacă şi-a pierdut un dinte şi a avut nevoie de trei puncte de sutură la buză după meciul cu ASA Târgu-Mureş.
"Ieri am vorbit cu Edu şi mi-a spus că vrea să joace cu Dinamo. Mi-a zis că este bine, dar o să mai vedem şi astăzi care este starea lui. Pentru că, din păcate, a suferit o lovitură puternică în urma căreia şi-a pierdut un dinte. Este şi cusut. O să vedem la antrenamentul de astăzi, pentru că, orice am zice, a fost o lovitură urâtă", a afirmat Pustai. Mijlocaşul Edu Oriol a fost lovit cu cotul în faţă de jucătorul echipei ASA Târgu-Mureş, Feussi, în minutul 65 al meciului direct de miercuri. În urma loviturii primite, fotbalistul spaniol şi-a pierdut un dinte şi a avut nevoie de trei puncte de sutură la buză. El a părăsit terenul plin de sânge, fiind înlocuit de atacantul Fred Benson.
Echipa Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19:00, în deplasare, formaţia Dinamo, într-o partidă contând pentru
etapa a 26-a a Ligii 1.