|






























|
Emil Sandoi despre partida cu Dinamo: Ne asteapta un meci greu, al orgoliilor
Tehnicianul echipei CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat că, partida cu Dinamo este una a orgoliilor şi va fi dificilă, iar o victorie ar aduce trei puncte importante.
"Venim după un rezultat care nu ne-a mulţumit la Târgu-Mureş. Trebuie să remontăm după această înfrângere. Ştim că ne aşteaptă un meci greu, al orgoliilor. Iar băieţii se vor dărui total. Avem nevoie de un rezultat bun cu Dinamo, mai ales că aceste jocuri au avut întotdeauna o încărcătură specială. Iar odată cu promovarea echipei şi parcursul bun din acest sezon orgoliile au reapărut. O victorie cu Dinamo înseamnă trei puncte mari în clasament şi speranţa că putem încheia campionatul pe podium. Jucăm cu o echipă de tradiţie în fotbalul românesc, care vine după un rezultat bun cu Rapid. E adevărat, au trecut recent printr-o perioadă mai proastă, fără victorie şi fără gol marcat în precedentele patru meciuri până la disputa cu rapidiştii. Pe noi ne-a avantajat faptul că au avut rezultate proaste, pentru că ne-am distanţat de ei în clasament. Dar nu trebuie trecut cu vederea faptul că au un lot valoros, cu mulţi dintre ei am lucrat, cum sunt Bărboianu, Grozavu, Matei ori Alexe", a spus Săndoi.
Întrebat dacă stema cu leul va apărea pe tricourile jucătorilor la meciul cu Dinamo, tehnicianul a răspuns: "Nu pot să vă dau eu astfel de informaţţii, dar, cu siguranţă leii vor fi în tribune şi în teren!".
Echipa CS Universitatea Craiova va întâlni formaţia Dinamo, duminică, pe teren propriu, de la ora 17:30, în etapa a 27-a a Ligii 1.
Taguri:
CS Universitatea Craiova
Dinamo Bucuresti
Emil Sandoi
Comenteaza
Ultimele stiri - Universitatea Craiova
Alexandru Maxim a revenit în Bănie după promovarea cu FC Voluntari
Universitatea Craiova continuă campania de întărire a lotului pentru noul sezon și a anunțat transferul portarului...
Universitatea Craiova a realizat o performanță de excepție duminică seara, după ce și-a adjudecat titlul de campioană a României în urma unei victorii categorice pe teren propriu. Oltenii...
Universitatea Craiova a scris istorie, devenind din nou campioana României după o așteptare de 35 de ani, după ce a spulberat-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 5-0, duminică seară, pe...
Universitatea Craiova a câștigat dramatic duelul cu Dinamo București, scor 2-1, duminică seara, pe stadionul "Ion Oblemenco", într-un meci din etapa a 7-a a...
Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în fața celor de la Rapid București, într-un duel disputat pe stadionul "Ion Oblemenco", contând pentru etapa a 5-a din...
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă, acasă cu CFR Cluj, scor 2-0, în etapa a treia din play-off, decisă în repriza secundă prin reușitele lui Anzor...
Universitatea Craiova a început cu stângul faza play-off din Liga 1, fiind învinsă pe teren propriu de FC Argeș Pitești cu scorul de 1-0, într-un meci disputat vineri seară pe stadionul...
Universitatea Craiova a obținut o victorie muncită, 2-1, pe teren propriu, în fața formației Metaloglobus Bucureşti, într-un meci din etapa a 29-a a Ligii 1. Succesul...
Universitatea Craiova a câștigat derby-ul cu FCSB, scor 1-0 (1-0), duminică seara, pe stadionul "Ion Oblemenco", în etapa a 27-a din Liga 1, și...
Universitatea Craiova a obținut o victorie importantă joi seară, pe teren propriu, impunându-se cu 1-0 în fața formației Oțelul Galați, într-un meci din etapa a...
Universitatea Craiova a revenit pe primul loc în Superliga României, după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, pe stadionul "Ion Oblemenco", în etapa a...
|
|
|
|
S-au nascut azi

AC PERUGIA
Italia
121 ani
Ciprian Danciu
România
49 ani
Cornel Dinu
România
37 ani
Cornel Țălnar
România
69 ani
Cristian Panin
România
48 ani

Dario Dainelli
Italia
47 ani

Dídac Vilà
Spania
37 ani

Eric Wynalda
SUA
57 ani

George Apostol
România
34 ani

Gino Corioni
Italia
89 ani
Ibon Pérez Arrieta
Spania
49 ani

Jaime Bragança
Portugalia
43 ani
Jason Kodor
România
20 ani

Joaquín Alonso
Spania
70 ani

Marcin Wasilewski
Polonia
46 ani

Miroslav Klose
Germania
48 ani

Otto Addo
Ghana
51 ani

Sandro Cois
Italia
54 ani
Sascha Kirschstein
Germania
46 ani

Slavko Perović
Serbia
37 ani

Sokratis Papastathopoulos
Grecia
38 ani

Victor Aldana
Spania
45 ani

Wesley Sneijder
Olanda
42 ani
|
|
|
|