|






























|
Flavius Stoican: Rezultatul e echitabil
Tehnicianul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, după meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, că aceasta nu a fost o zi favorabilă şi trebuie uitată, chiar dacă elevii săi au înregistrat o remiză în faţa unei formaţii care a avut rezultate bune.
"Rezultatul e echitabil, având în vedere că am întâlnit o echipă puternică, despre care ştiam că ne va pune probleme. Am avut şi noi câteva ocazii, dar trebuie să recunoaştem că şi ei au avut, am pierdut foarte multe dueluri, în duelurile unu la unu am fost depăşiţi cu uşurinţă, asta e realitatea. La Craiova am arătat parcă mai multă determinare, astăzi am rămas datori. E un moment pe care vrem să îl uităm. Jocul nu este aşa cum ni-l dorim şi de aceea ne-am şi obişnuit cu apostrofările suporterilor. Cred că cel mai afectaţi sunt jucătorii atunci când se pierde un meci, fiecare dintre ei este afectat. Astăzi nu am prins o zi reuşită, nu am avut încrederea necesară să eliminăm din joc adversari. Nu a fost o zi favorabilă şi de aceea trebuie uitată, chiar dacă am făcut un egal cu o echipă care a avut rezultate bune până acum. Odată cu prima victorie, moralul va crește. Chiar dacă vom întâlni Pandurii în următorul meci, mergem acolo să învingem. Până la urmă nici jocul nostru nu face ca oamenii să fie aproape de echipă. Suportăm toate aceste acuze, dar mergem înainte. Nu mă gândesc la plecare dacă pierdem cu Steaua, cu Rapid așa am simțit atunci să spun. Am avut o discuție cu jucătorii adineauri, nu am prins o zi favorabilă, capul sus, mergem mai departe. Este normal să suportăm criticile fanilor. Eu cred că toți jucătorii sunt conștienți că avem mult de muncă", a spus Stoican.
Flavius Stoican a subliniat că încearcă să îi facă pe jucători să uite acest meci. " Ştiu că nici ei nu sunt mulţumiţi de evoluţia lor. Azi am fost lipsiţi şi de câţiva jucători care puteau face diferenţa, cum ar fi Grozav sau Matei", a adăugat el.
Formaţia Dinamo a terminat la egalitate, vineri seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii 1.
Taguri:
Dinamo Bucuresti
CFR Cluj
Flavius Stoican
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a revenit pe primul loc după o victorie categorică
Dinamo București a urcat din nou în fruntea clasamentului Superligii României, după ce a învins-o cu 4-0 pe Farul Constanța,...
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adnan Aganović
Croația
39 ani

Adrian Brazovan
România
45 ani
Alexandru David
România
43 ani

Andreas Isaksson
Suedia
45 ani

Andrei Tânc
România
41 ani

Andrzej Szarmach
Polonia
76 ani
Antonio Stan
România
26 ani
Aurel Nalați
România
66 ani
Avtandil Ebralidze
Georgia
35 ani

BOLOGNA FC
Italia
117 ani

Bondz N'Gala
Anglia
37 ani

Claudio Pizarro
Peru
48 ani

Cristian Muscalu
România
37 ani
Daniel Lung
România
39 ani

Fred
Brazilia
43 ani

Gerald Asamoah
Germania
48 ani

Jackson Martínez
Columbia
40 ani
Lucian Turcu
România
40 ani

Maximiliano Arias
Uruguay
38 ani

MILLWALL FC
Anglia
141 ani
Nejc Pečnik
Slovenia
40 ani

Patrice Feussi
Camerun
42 ani

Ricardo Rocha
Portugalia
48 ani

Rogerio de Melo
Brazilia
52 ani

Veljko Nikitović
Serbia
46 ani

Vitali Kaleshin
Rusia
46 ani

Zlatan Ibrahimović
Suedia
45 ani
|
|
|
|