Municipalitatea botoşăneană a alocat 172.000 de lei pentru stadionul "Municipal".
În şedinţa extraordinară a Consiliului Local de ieri consilierii au avut la mapă şi proiectul care vizează rectificarea bugetului local şi alocarea de fonduri pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii la stadionul "Municipal".
Aceste lucrări sunt necesare pentru ca FC Botoşani să poată susţine meciurile din preliminariile Europa League în faţa propriilor suporteri, urmând ca în cazul în care vor ajunge în grupe, elevii lui Leo Grozavu să dispute meciurile la Piatra-Neamţ.
"Eram convins că vom găsi înţelegere ca aceste lucrări să fie făcute şi ca arena să îndeplinească cerinţele pentru a disputa aceste preliminarii acasă. Mă bucur că lucrurile au început să se mişte la stadion. Aşa cum am mai spus-o, trebuie să ne mişcăm cu talent pentru a fi cu totul puşi la punct în momentul în care delegaţia UEFA va veni la Botoşani să inspecteze arena", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
În urma unei discuţii cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, departamentul relaţii internaţionale, oficialii botoşăneni au întocmit o listă cu lucrările care trebuiesc făcute pentru ca arena botoşăneană să aibă un aer european.
Monitorul de Botoşani