Selecţionerul Irlandei de Nord, Michael O'Neill, a declarat că echipa sa se va prezenta altfel la meciul de săptămâna viitoare cu România faţă de jocul din noiembrie, de la Bucureşti, şi a precizat că elevii săi au calităţile necesare pentru a se impune în faţa "tricolorilor".
Cele două echipe au mai fost adversare în noiembrie, la Bucureşti, scor 2-0 pentru România. Din naţionala Irlandei de Nord au lipsit atunci Steven Davis, Jonny Evans, Jamie Ward şi Shane Ferguson.
"Este foarte important că îi am pe aceşti jucători disponibili pentru meciul de sâmbăta viitoare. În special atunci când joci în deplasare trebuie să ai cel mai bun lot posibil şi am simţit în seara respectivă că acei jucători ar fi făcut ca situaţia să fie diferită. Am rezistat cât am putut, ne-am apărat bine şi cred că am fi putut obţine ceva, dar România a fost echipa mai bună. Însă la Belfast ne vom prezenta altfel, cu un lot complet. Cu siguranţă avem calităţile necesare pentru a câştiga acest meci", a afirmat O'Neill, potrivit site-ului oficial al federaţiei nord-irlandeze.
Partida Irlanda de Nord - România, din Grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, se va disputa la 13 iunie, pe stadionul "Windsor Park" din Belfast, de la ora 21:45. După disputarea a cinci etape din grupă, România se află pe primul loc, cu 13 puncte, iar Irlanda de Nord se află pe poziţia a doua, cu 12 puncte.