|






























|
Iordanescu: E un rezultat bun, dar voiam mai mult de la jucatori
Selecţionerul Anghel Iordănescu a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Irlanda de Nord, scor 0-0, din preliminariile Euro-2016, că îl bucură punctul obţinut, având în vedere problemele de lot pe care le-a avut, însă a menţionat că ar fi vrut mai mult de la elevii săi şi de la joc.
"Sincer să fiu ne bucură şi acest punct, poate să însemne enorm de mult în economia jocurilor la final. Ţinând cont de problemele pe care le-am avut, de numărul de indisponibilităţi, rezultatul este bun pentru echipa naţională. Îmi pare rău că jucătorii nu au putut să iasă de sub presiunea adversarului, am intrat în acest loc de luptă, de uzură... Aş fi vrut mai mult de la jucătorii noştri şi de la joc. Cred că acest rezultat ne menţine în poziţia de lider, la o cotă morală foarte bună şi sunt convins că putem aborda altfel jocul cu Ungaria în condiţiile în care sper să avem mai mulţi juctori care au fost accidentaţi refăcuţi. Avem nevoie de o altă prestaţie la Budapesta, cu Ungaria", a spus Iordănescu la TVR.
El a precizat că reprezentativa Irlandei de Nord este pentru el o certitudine şi a progresat enorm. "A dovedit-o de-a lungul jocurilor pe care le-a avut şi la meciul de astăzi mi-a lăsat o impresie foarte bună".
Iordănescu a menţionat că naţionala României trebuie să trateze cu seriozitate meciurile care au mai rămas, callificarea nefiind încă jucată. "M-a mulţumit faptul că echipa noastră a reuşit să reziste 90 de minute", a mai spus selecţionerul.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, la Belfast, în compania selecţionatei Irlandei de Nord, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016.
Sursa:
Mediafax
Taguri:
Iordanescu
Romania
nationala
Irlanda de Nord
declaratii
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
O nouă înregistrare de colecție din arhiva jurnalistului Dumitru Graur readuce în actualitate atmosfera fotbalului românesc din primăvara anului 1997. Ediția emisiunii "Nocturna...
Hagi cere timp, Potter laudă România după meciul de pe Arena Națională
România a pierdut cu Suedia, scor 0-1, dar discursurile de după partida de pe Arena Națională au conturat o imagine...
România, învinsă de Suedia pe Arena Națională. Viktor Gyökeres a decis partida
România a cedat cu 0-1 în fața Suediei, luni seara, pe Arena Națională, într-un meci din Grupa B4 a Ligii...
Gheorghe Hagi nu ia în calcul o plecare de la națională
Gheorghe Hagi a transmis că își dorește să rămână cât mai mult timp la conducerea echipei naționale și că va hotărî singur...
Nicolae Stanciu cere unitate înaintea duelului cu Suedia
Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, le-a transmis colegilor că trebuie să rămână uniți...
După înfrângerea drastică suferită de România în Polonia, 0-6, "tricolorii" au vorbit despre o seară care poate lăsa urme în...
Măcel la Varșovia. România a fost spulberată de Polonia
România a pierdut categoric meciul disputat vineri seară, pe stadionul "PGE Narodowy" din Varșovia, scor 0-6 cu Polonia,...
Gheorghe Hagi vede un duel deschis între două naționale aflate sub presiune
România întâlnește Polonia vineri seară, la Varșovia, în etapa a treia a Ligii Națiunilor. Gheorghe Hagi a...
Radu Drăgușin cere reacție imediată înaintea duelului cu Polonia
România vrea să lase în urmă cele două înfrângeri
Radu Drăgușin a...
Gheorghe Hagi și-a asumat public responsabilitatea pentru înfrângerile suferite de România în debutul Ligii Națiunilor. Selecționerul a recunoscut că planificarea celor 2 meciuri nu a dat...
România, învinsă de Bosnia și Herțegovina cu 4-2 pe Arena Națională
Reprezentativa României a pierdut cu 2-4 în fața Bosniei și Herțegovinei, luni seară, pe Arena Națională,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Neniță
România
30 ani

Arnold Kruiswijk
Olanda
42 ani

Charles Itandje
Franța
44 ani

Dani Castellano
Spania
39 ani
Daniel Sikorski
Austria
39 ani

Darío Silva
Uruguay
54 ani

Diego Lugano
Uruguay
46 ani

Dragoljub Brnović
Muntenegru
63 ani

Enrico Albertosi
Italia
87 ani

Hamed Koné
Coasta de Fildeş
39 ani

Kennedy Bakircioglü
Suedia
46 ani

Levente Pereș
România
49 ani

Marcel Titsch-Rivero
Germania
37 ani

Marian Bondrea
România
76 ani
Marián Čišovský
Slovacia
47 ani

Marian Dinu
România
54 ani

Martin Petráš
Slovacia
47 ani
Mihai Bucătaru
România
43 ani

Pablo Armero
Columbia
40 ani
Sergiu Buș
România
34 ani

Stefano Celozzi
Germania
38 ani

Stevan Jovetić
Muntenegru
37 ani
Viorel Ion
România
59 ani

Vladimir Beara
Yugoslavia
98 ani

Zvonimir Soldo
Croația
59 ani
|
|
|
|