Mijlocaşul Dinu Todoran a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că la momentul transferului său, în ianuarie 2013, la FC Voluntari se vorbea despre grătare şi nu despre promovarea în Liga 1.
Todoran a menţionat că nu se gândea că va mai juca vreodată în Liga 1. "Nu mă aşteptam să mai joc în Liga 1. Când m-au sunat cei de la FC Voluntari să vin să joc în Liga 2 nu se vorbea de promovări, atunci se vorbea mai mult despre grătare. Dacă făceam un egal atunci era sărbătoare, veneau vreo zece preoţi. Era ceva frumos. Dar uşor-uşor şi-au dat seama oamenii de aici că se poate, au făcut infrastructură, au pus bazele, şi iată că suntem în prima ligă", a spus jucătorul formaţiei FC Voluntari, care va debuta, vineri, în Liga 1.
Dinu Todoran a menţionat că derbyul cu Concordia Chiajna este cel pe care îl aşteaptă cel mai mult. "Meciul pe care îl aştept cu interes este cel cu Chiajna. Suntem în Ilfov şi e un derby. Acum e derby de Ilfov, vrem să câştigăm şi să luăm faţa celor din Chiajna", a explicat el.
Mijlocaşul a afirmat că şi-a dorit mereu să evolueze la Dinamo, dar nu a reuşit. Acum însă va avea ocazia să joace pe stadionul "Dinamo", deoarece FC Voluntari va disputa meciurile de pe teren propriu la Bucureşti până la refacerea arenei din localitatea ilfoveană. "Pentru mine e bine că jucăm pe Dinamo. Sunt dinamovist şi mi-am dorit să joc la Dinamo. Chiar şi semnasem cu Dinamo la un moment dat, dar nu am reuşit. Dar uite că la final de carieră o să joc pe Dinamo, dar nu pentru Dinamo. Dar e bine", a precizat Todoran.
Formaţia FC Voluntari întâlneşte, vineri, de la ora 18:30, pe stadionul "Dinamo" din Bucureşti, echipa CSMS Iaşi, într-o partidă contând pentru etapa I a Ligii 1, ediţia 2015-2016.