Finanţatorul FC Botoşani, Valeriu Iftime este convins că numele echipei care se va califica în
turul III preliminar dintre Legia Varşovia şi FC Botoşani se va cunoaşte pe 23 iulie după returul care va avea loc pe "Municipal".
Cu toate că pleacă cu şansa a doua, având în vedere diferenţa de valoare a celor două loturi, Iftime este convins că elevii lui Leo Gorzavu sunt decişi să facă o bună propagandă fotbalului românesc şi să obţină un rezultat care să-imenţină în cursa pentru calificarea în turul al treilea preliminar al Europa League.
"Nu cred că în urma jocului de mâine o echipă va lua o opţiune decisivă pentru calificarea în turul III. E adevărat că ei au prima şansă dar noi putem produce surpriza. Dacă obţinem un rezultat bun, strâns la ei, se va declanţa iadul săptămâna viitoare la Botoşani", a declarat Iftime.
Prima manşă din turul al doilea preliminar al Europa League dintre Legia Varşovia şi FC Botoşani se va disputa joi de la ora 22:00 pe stadionul "Wojska Polskiego".
Monitorul de Botoşani