Miercuri, 19 noiembrie, va avea loc la Caracal meciul amical de tineret România-Bulgaria, acesta fiind primul test al noii reprezentative Under 21 a ţării noastre, generaţia celor născuţi după 01.01.1988.
În vederea acestui joc, antrenorul Emil Săndoi a convocat următorii 18 jucători: Silviu Lung (FC Universitatea Craiova), Cezar Lungu (FC Steaua Bucureşti) - portari, Ştefan Bărboianu, Radu Barbu, Constantin Gîngioveanu (toţi de la Universitatea Craiova), Samoel Cojoc, Laurenţiu Iorga (toţi Oţelul Galaţi), Andrei Cordoş (Universitatea Cluj), Fabian Teuşan (CS Buftea), Erik Bic (FC Gloria Buzău), Gabriel Torje (FC Dinamo Bucureşti), Andrei Ionescu, Răzvan Ochiroşii, (ambii FC Steaua Bucureşti), Cătălin Doman (FC Argeş), Raul Rusescu (FC Unirea Urziceni), Sabrin Sburlea (FC Braşov) şi Denis Alibec (FC Farul Constanţa).
Lotul se va întâlni duminică 16.11.2008, la ora 12:00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia şi va susţine un prim antrenament de la ora 15:00 sub conducerea antrenorilor secunzi Florin Constantinovici şi Florin Tene.
La această şedinţă de pregătire care se va desfăşura pe terenul II, accesul presei va fi permis începând cu ora 14:30.
Delegaţia română va pleca luni dimineaţă spre Craiova, urmând ca în aceeaşi zi, cu începere de la ora 16:00, Emil Săndoi să conducă primul antrenament al lotului. Acesta va avea loc pe terenul "Petre Deselnicu" din incinta Complexului Sportiv "Ion Oblemenco". La ora 17:30, Emil Săndoi va susţine o conferinţă de presă la Sala de conferinţe de presă a stadionului "Ion Oblemenco".
Meciul România-Bulgaria va începe la ora 14:00 şi va fi transmis în direct pe TVR 2.