Stadionul "Motorul", cel pe care echipa de Liga 2, UTA "Bătrâna Doamnă" Arad, își va disputa jocurile în calitate de gazdă în sezonul competițional 2015-2016, a primit aviz favorabil din partea Federației Române de Fotbal, cu o mică întârziere față de celelalte grupări din această ligă.
Angajații Primăriei municipiului Arad, în administrarea căreia se află stadionul, au lucrat de zor în ultima săptămână pentru a recupera întârzierile, astfel că, în cele din urmă, reprezentatul FRF a omologat stadionul.
"Reprezentantul FRF, Valer Vancea, a omologat stadionul, astfel că partida cu Gaz Metan Mediaș, din cadrul etapei de debut, se va disputa pe acest stadion", a declarat Codru Grădinaru, team-managerul echipei UTA.
Pe de altă parte însă, acesta a recunoscut că nu totul este "ca la carte" pe stadionul "Motorul", însă, ca și club nou promovat în Liga 2, UTA "Bătrâna Doamnă" beneficiază de o derogare de trei ani din partea FRF, pentru a pune lucrurile la punct.
"Dar în opinia mea, nu va mai fi nevoie de această derogare, deoarece în anul viitor ne vom muta 'acasă', pe vechea noastră arenă, aflată în curs de modernizare și care va îndeplini la finalizarea lucrărilor standardele UEFA", a conchis Codru Grădinaru.
Așadar sâmbătă, cu începere de la ora 11:00, în partida de debut a stagiunii 2015-2016, UTA va întâlni echipa Gaz Metan Mediaș, recent retrogradată din Liga I, partida putând fi considerată drept derby-ul primei etape a Ligii 2.