Meciul România - Grecia, programat luni, la ora 21:45, pe Arena Naţională, în
grupa F a preliminariilor Campionatului European din 2016, va fi arbitrat de o brigadă din Belarus, cu Aleksei Kulbakov la centru.
Kulbakov va fi ajutat la cele două linii de Vitali Malyutin şi Oleg Maslyanko. Arbitri adiţionali vor fi Sergei Tsinkevich şi Viktor Shimusik, iar rezervă Dmitri Zhuk.
Aleksei Kulbakov a condus la centru câteva meciuri ale echipelor din România în cupele europene. Astfel, în august 2008 a arbitrat partida Metalurg Ljepajas - FC Vaslui, scor 0-2, din turul doi preliminar al Cupei UEFA, în septembrie 2009 a condus meciul CFR Cluj - FC Copenhaga, scor 2-0, din grupele Europa League, în august 2011 a arbitrat întâlnirea Austria Viena - Gaz Metan Mediaş, scor 3-1, din play-off-ul Europa League, şi în august 2012 a fost delegat la partida Ekranas - Steaua, scor 0-2, din play-off-ul Europa League.