Selecţionerul Insulelor Feroe, Lars Olsen, a declarat, sâmbătă, că echipa sa va încerca să producă surpriza şi să învingă România în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016.
"Sper să ne odihnim şi să fim pregătiţi pentru meciul de mâine. Avem un jucător suspendat după meciul de la Budapesta, pe fundaşul nostru, Atli Gregersen. A luat cartonaş roşu şi nu va putea evolua în meciul de mâine. De asemenea, căpitanul echipei, Frodi Benjaminsen, e accidentat şi va rata şi el partida. Meciul de mâine este foarte important pentru România, după remiza obţinută cu Finlanda. Trebuie să câştige ca să-şi asigure participarea la Campionatul European. Dar noi am avut o campanie foarte bună în aceste preliminarii şi bineînţeles că vom încerca să câştigăm acest ultim meci. Cred că Sânmărtean e cel mai periculos jucător al României. Este un jucător foarte bun, este motorul echipei. Apoi, mai sunt şi fundaşii Papp şi Raţ. Vom încerca să producem surpriza şi să învingem România", a spus Lars Olsen.
Meciul Insulele Feroe - România, din ultima etapă a grupelor de calificare la Campionatul European din 2016, este programat duminică, la ora 19:00.
Clasament Grupa F