Cornel Dinu, administratorul delegat al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, continuă să îşi publice scrierile autobiografice, în care relatează întâmplări din perioadele în care a fost jucător, antrenor sau conducător de club.
Printre noile volume prezentate cititorilor, miercuri, în prima zi a Târgului de carte Gaudeamus, ajuns la ediţia cu numărul 15, se află şi a doua parte a romanului autobiografic semnat de Cornel Dinu.
Cartea intitulată "Jucând cu destinul" este o continuare a volumului "Zâmbind în iarbă". Volumul va fi lansat sâmbătă, 22 noiembrie, ora 17:00, la standul Editurii Minerva, situat la parterul Pavilionului central Romexpo, locul unde s-a deschis Târgul Gaudeamus.