Tehnicianul Mircea Rednic a declarat că în prima repriză a meciului cu Astra Giurgiu din sferturile Cupei României, Dinamo a făcut cel mai bun joc al său din acest sezon.
"La unul cedează inima, la unul genuchiul, fiecare cu problemele lui. Tiroida se umflă ca la broscoi, dar a fost un meci frumos. Normal că şi adversarul a participat la acest joc. Am avut o primă repriză cu un joc, cel mai bun din acest sezon, ar fi fost bine să înscriem şi un al doilea gol. Mai ales că jucam cu Astra, o echipă care putea să înscrie oricând, aşa cum a şi făcut-o. Remarc jocul foarte bun al lui Palići, dar şi al întregii echipe. Este o calificare foarte importantă pentru noi. Ne-am realizat cel de-al obiectiv pe acest an, după ce în play-off suntem calificaţi în proporţie de 90 la sută", a declarat Rednic.
Tehnicianul regretă situaţia lui Marius Şumudică, după ce acesta a plecat la spital în timpul meciului: "Îmi pare rău pentru Şumudică, ştiu ce înseamnă să suferi pe bancă. Şi eu am păţit la fel".
Rednic a apreciat că echipa sa începe să joace, lucru care îi dă spreanţe. De asemenea, el este mulţumit că fanii dinamovişti au fost prezenţi marţi seară într-un număr mai mare la stadion: "Le-am cerut răbdare suporterilor şi uite că acum echipa se mişcă mult mai bine. Am găsit şi formula ideală de a schimba cei doi atacanţi, Essombé cu Gnohéré, pentru că nu stau foarte bine fizic. Echipa începe să joace, ceea ce ne dă speranmţe. Nu se ştie dacă Gnohéré o să plece sau nu, el are două oferte, dar trebuie să mai pună ceva ca să-l iau, pentru că e jucător de milion. E o plăcere să-l antrenezi. Am fost dezamăgit când am primit gol în minutul 90+2, pentru că puteam să înscriem la ocaziile pe care le avusesem până atunci., dar e bine că măcar o parte din băieţi au crezut în continuare şi nu s-au gândit la prelungiri şi de asta victoria e frumoasă. Mă bucur pentru suporteri, au fost într-un număr mai mare astăzi. Vreau ca Moş Crăciun să ne aducă un stadion frumos, şi cei care au promis să se ţină de cuvânt, pentru că astfel vor veni şi mai mulţi suporteri".
Formaţia Dinamo s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, marţi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Astra Giurgiu, în sferturile competiţiei. Pentru Dinamo au marcat Gnohéré (17) şi Palić (90+4), iar pentru Astra a înscris Enache (90+1).