Internaţionalul de tineret al FC Botoşani, George Miron se aşteaptă la un meci foarte greu mâine, de la ora 20:30, pe "Municipal", cu Concordia Chiajna.
Elevul lui Cristian Pustai susţine că este foarte important ca gruparea locală să câştige acest meci deşi misiunea nu va fi deloc una foarte uşoară, însă speră ca victoria să fie obţinută şi cu ajutorul publicului. "Ne întâlnim cu această echipă şi în play-out motiv pentru care punctele puse în joc vineri sunt foarte importante. Îmi doresc din tot sufletul să obţinem toate punctele puse în joc şi astfel să legăm a patra victorie consecutivă din acest campionat. Am fost la Galaţi coleg cu Giurgiu, Sârghi şi Pena, jucători foarte buni, puternici, care evoluează acum la Chiajna. Eu cred că mă voi descurca în meciul de vineri. La ultimele meciuri suporterii au fost alături de noi şi ne-au ajutat foarte mult. Sper ca fanii să fie la înălţime", a declarat George Miron.
Fundaşul central al FC Botoşani spune că nu se gândeşte la un transfer la o altă echipă în această iarnă şi afirmă că secretul evoluţiilor sale bune din ultimul timp din centrul defensivei, unde face cuplu cu Michael Ngadeu, se datorează faptului că ei sunt prieteni şi în afara terenului. "Cu 'Mişu' mă înţeleg bine şi în afara terenului. Între noi e o relaţie de prietenie, ne completăm foarte bine unul pe altul şi sper ca împreună să avem evoluţii constant bune în continuare. Deocamdată nu mă gândesc la niciun transfer. Nu am evoluat destul de mult, aşa că nu mă gândesc la un transfer în această iarnă. Am contract cu FC Botoşani şi îmi doresc să am evoluţii cât mai bune pentru echipa noastră", a declarat George Miron.
Intrarea generală la acest meci este de 10 lei, suporterii putând să-şi procure tichetele de la casele de bilete de la stadion, astăzi, între 9:00 şi 17:00 şi mâine, începând cu ora 9:00.
Monitorul de Botoşani