Adunarea Generală a CFM "U" SA a decis astăzi în cadrul şedinţei care a avut loc la sediul clubului modificarea statutului societăţii şi majorarea capitalului social cu 1 milion de euro.
Acţionarii Universităţii Cluj au decis să modifice statutul CFM "U" SA. Astfel, societatea va deveni una deschisă publicului larg, persoanele fizice şi juridice având posibilitatea să achiziţioneze acţiuni. AGA a mai decis să majoreze capitalul social al CFM "U" SA cu sumă de 1 milion de euro.
"
Consiliul de Administraţie va aprobă mâine majorarea capitalului social cu un milion de euro, 70% din sumă urmând a fi virată de către actualii acţionari, iar restul de 30% de cei care doresc să achiziţioneze acţiuni la club prin subscripţie publică. AGA a creat cadrul pentru că Universitatea să devină clubul tuturor clujenilor. Acum, suporterii Universităţii Cluj pot deveni acţionari şi să afle tot ce se întâmplă la club. Dorim transparenţa totală şi cred că acesta este cel mai bun lucru care s-a realizat în ultimul timp la Universitatea. În funcţie de succesul achiziţionării a 30% din acţiunile clubului, acest proces de deschidere spre public ar putea continuă", a declarat Dorin Rotar, juristul clubului.