Patronul lui CFR Cluj, Arpad Paszkany, consideră că echipa sa ar fi meritat un rezultat de egalitate în partida de pe teren propriu cu AS Roma (
1-3), disputată miercuri seara în cadrul Grupei A a Ligii Campionilor la fotbal.
"
Aceasta este diferenţa dintre o echipă a cărei valoare medie este de peste 15-18 milioane, Roma, şi alta de două-trei milioane. Roma e echipă mare, acum a fost complet altceva faţă de meciul de la ei. Acolo ne-au tratat de sus şi am avut şi avantajul echipei mici, necunoscute. Şi acum am avut şansele noastre, dar fotbalul se joacă pe goluri, artificiile tehnice şi impresia artistică se punctează la patinaj, nu la fotbal. Puteam ieşi din grupă doar cu foarte multă şansă. valoric, Chelsea şi Roma sunt mult peste noi, iar Bordeaux are experienţă mai mare, lucru care s-a văzut în meciurile directe. Sper să fi fost o experienţă bună pentru participările viitoare. Cupa UEFA s-a dus şi ea. Cu Bordeaux puteam scoate două egaluri şi atunci puteam visa chiar la continuarea competiţiei. Bordeaux ar fi fost cea mai accesibilă echipă, dar am avut şi ghinion", a declarat Paszkany la finalul partidei cu AS Roma.