Disputa dintre Steaua şi Federaţia Română de Fotbal pe tema jucătorilor convocaţi pentru turneul de pregătire din Turcia naşte reacţii printre rivalele Stelei în lupta pentru titlu.
Aflat în Cipru, în cantonament, Mircea Rednic spune că atitudinea oficialilor campioanei din sezonul trecut reprezintă "o lipsă de respect". "Noi respectăm echipa naţională şi ne-am conformat solicitărilor primite. Fotbaliştii noştri sunt în drum spre Antalya. Nu mi se pare normal, însă, ca alţi antrenori să refuze să lase jucătorii la naţională. Mi se pare o lipsă de respect faţă de mine, ca antrenor, şi faţă de jucători. E o lipsă de respect şi faţă de echipa naţională", a declarat, luni la prânz, antrenorul lui Dinamo.
Rednic spune că Dinamo va monitoriza atent situaţia în următoarele 24 de ore: "Dacă jucătorii Stelei nu vor veni, ne vom gândi şi noi serios la o soluţie. Cred, totuşi, că ei vor veni până la urmă. Dacă nu, ar fi un moment delicat. Eu am discutat cu Anghel Iordănescu şi l-am rugat să-mi lase jucătorii la amicalul de marţi, dar el m-a refuzat. Mi-a zis că o să sară Steaua, să protesteze. Era vorba de o singură zi. Nu mai înţeleg nimic. Noi am fost refuzaţi, iar alţii pot să nu trimită? Nu e normal. Fraierii vin la acţiunile echipei naţionale, iar şmecherii merg direct la Euro".
Din lotul lui Dinamo, Steliano Filip, Ionuţ Nedelcearu şi Dorin Rotariu sunt convocaţi pentru acţiunea echipei naţionale, între 25 ianuarie şi 6 februarie, în Antalya.