Vlad Achim, fostul mijlocaş al Viitorului, a semnat un contract cu FC Voluntari, informează site-ul clubului ilfovean.
După ce Viitorul a anunţat, pe contul de Facebook, despărţirea pe cale amiabilă de
Vlad Achim, mijlocaşul de 26 de ani s-a înţeles cu FC Voluntari.
Achim s-a alăturat lotului pregătit de Ionel Ganea în cantonamentul din Turcia.
Înainte de a ajunge la Viitorul, mijlocaşul a jucat la Ceahlăul Piatra-Neamţ, pentru care a strâns 155 de partide şi 18 goluri.
A fost căpitanul echipei nemţene, între anii 2007-2015.
La începutul sezonului actual, s-a transferat la FC Viitorul, unde a jucat în 12 meciuri şi a reuşit 2 goluri în Liga 1.
Vlad Achim a debutat pentru naţionala de fotbal a României, în meciul amical contra Italiei, disputat în noiembrie 2015.