Sâmbătă 30 noiembrie, "U" a disputat ultimul meci al anului la Câmpia-Turzii, cu formaţia meceleană din localitate, după Podul Ghirişului. Din tristă nefericire, că s-o pensionat un coleg şi-am fost la petrecerea apusei meserii, am ajuns la meci în minutul 75!
În minutul 76, Timar scapă spre poarta apărată de Fărcaş sau Merlier, că n-am văzut prea bine din cauza distanţei, şutează puternic, dar mingea trece pe lângă boţile de fier împletite cu măiestrie de meşterii turdeni!
În minutul 77, dau noroc cu Arabu din Boys ce avea nişte ochi nocturni mai ca Mona Lisa, tipa aia din filmul cu Mr. Bean!!! O secundă mai târziu, Cipri din UCG înota prin mocirla aferentă peluzei din Ghiriş, Zoli fuma carpău fără filtru în memoria cronicii trecute, Moro schimba lire sterline la cetăţenii mecelani, iar Evelina din Kamikaze îmi tăt facea ochi dulci fără să vadă Corneluş, dar nu mai ziceţi la nimeni că n-am chef să umblu în Mickey Mouse pe stradă!!!
În minutul 80, aflu că-i 2-0 pentru noi, tulai că m-am bucurat ca şi când Ortelecan o centrat perfect după doi ani de încercări!!! După bucuria aferentă înscrierii a două goluri senzaţionale pe care nu le-am văzut, continui să-i salut pe tâlharii din peluză. Pe ăia interzişi nu i-am putut saluta, că erau prin birturile din centrul Ghirişului! Ultimele minute le-am urmărit cu interes, într-un moment în care spectatorii erau sătui de fotbal, flămânzi şi plictisiţi. CS Mechel îşi arăta ultimele veleităţi ofensive din istoria sa!!!
La meci a fost prezentă şi Trupa de Colindători a Cronicii bestiale, precum şi Taraful Gheorghe Doja.
La finalul partidei, au venit jucătorii să salute galeria, pe mine m-au ocolit că nu m-au văzut de la început, a fost o victorie senzaţională care a consolidat piuliţele de la scaunul tehnicianului Gică Mihali, antrenor ce nu-şi mai simte ameninţat postul de proaspătul demis Leo Grozavu, aflat în pole-position ca Hamburger ăla sau Hamilton pe circuitul de la Hungaroring!
Săptămâna viitoare urmează o cronică a amintirilor turului de campionat, însă până atunci ne pregătim de tăiatul porcului, fără nicio aluzie la nime'n'lume, că n-avem noi treabă cu orătăniile Domnului! PACE VOUĂ!!!
Din vara anului 2003 alături de Şepcile roşii, Cronica bestială e realizată de Don Sheriff. Cronica bestială e un pamflet şi trebuie tratată ca atare.