Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că se aştepta ca "revelaţiile campionatului" Unirea Urziceni şi FC Timişoara să ocupe locurile 2 şi 3 ale Ligii I la finalul turului, dar afirmă că aceste două formaţii nu au puterea să reziste şi în retur pe actualele poziţii.
"
Mă aşteptam la actuala ordine a primelor trei locuri din campionat. Timişoara, dacă nu era penalizată cu 6 puncte, unde era acum? De asemenea, Unirea Urziceni este o echipă foarte bună. Nu cred însă că cele două echipe vor rămâne pe aceleaşi poziţii şi în retur, nu pot să vă spun de ce, dar o să vedeţi că aşa va fi. Cele două formaţii sunt revelaţiile campionatului", a spus Dumitru Dragomir, care a evitat să pronunţe care vor fi echipele care se vor clasa pe podiumul Ligii I la finalul sezonului
Preşedintele LPF a avertizat că din cauza crizei financiare există posibilitatea ca în viitorul apropiat mai mulţi fotbalişti din Liga I să rămână şomeri, iar cei care vor juca în continuare vor avea contracte mai mici din punct de vedere financiar.
Dragomir a făcut şi o analiză a evenimentelor fotbalistice care s-au întâmplat de-a lungul turului ediţiei 2008-2009 a Ligii I: "
Gloria Buzău este echipa care m-a dezamăgit cel mai mult. Despre arbitrajele care au fost în tur pot spune că au crescut din punct de vedere valoric, iar aici trebuie să-i mulţumim lui Gheorghe Constantin. La secţiunea cei mai buni antrenori nu pot să nu-i remarc pe Dan Petrescu şi Duşan Uhrin".
Şeful LPF a comentat şi scandările rasiste ale suporterilor italieni la adresa lui Cristian Chivu şi Adrian Mutu, care sunt făcuţi ţigani pe majoritatea stadioanelor din Serie A: "
La câte rele au făcut românii noştri în Italia mă mir că nu le dau şi cu ceva în cap. Îmi pare rău că doi jucători precum Chivu şi Mutu sunt jigniţi în aşa hal, dar noi nu contăm în Europa, altfel s-ar fi făcut un demers de către organele statului pentru a se face ceva".
Dumitru Dragomir s-a referit şi la acţiunea iniţiată de Victor Piţurcă, selecţionerul României convocând o selecţionată formată numai din jucători din Liga I sub 25 de ani, care va susţine în aceste zile două meciuri amicale cu naţionala U21 şi Steaua: "
Să dea Dumnezeu ca Piţurcă să realizeze tot ce şi-a propus pentru 2009. Eu cred că dintre cei convocaţi de el în acest lot divizionar, Pantilimon şi Cristi Tănase pot face pasul la prima echipă a României".
NewsIn