





























|
Mihai Pintilii: E un rezultat mare, la fel cum a fost si cel cu Argentina
Mijlocaşul echipei naţionale a României Mihai Pintilii, a declarat, duminică seară, după remiza din meciul cu Spania, scor 0-0, că rezultatul este foarte bun şi a precizat că pentru "tricolori" e bine că nu au pierdut.
"A trebuit să alergăm foarte mult, dar, în final, doar rezultatul contează. E un rezultat mare, la fel cum a fost şi cel cu Argentina. Important este că nu am pierdut. S-a terminat foarte bine pentru noi. Nu pot să spun că a fost cel mai bun meci pentru Stanciu, va avea ocazia să facă altele şi mai bune. Să nu şi-o ia în cap, e încă foarte tânăr! Publicul a fost senzaţional, trebuie să le mulţumim fanilor", a spus Pintilii.
Atacantul Bogdan Stancu a afirmat că acest meci a arătat că naţionala României se află la un nivel bun. "Am pregătit foarte bine acest meci, era unul important pentru noi. Cred că am făcut un meci bun. Meciul acesta ne-a arătat că suntem la un nivel bun dacă am făcut egal cu Spania. Ne-am dorit să jucăm fotbal, nu să stăm doar în apărare. A fost un public frumos, iar terenul bun. Ne-am simţit foarte bine. Nicuşor Stanciu a arătat că merită să poarte tricoul cu numărul 10. Sper să joace la fel de bine în continuare, două meciuri nu sunt de ajuns", a precizat Stancu.
Echipa naţională a României a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 0-0, cu reprezentativa Spaniei, într-un meci amical disputat pe "Cluj Arena".
Taguri:
amical
Romania
Spania
Mihai Pintilii
Bogdan Stancu
Cluj Arena
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
Marți seară, pe Arena Națională din București, echipa națională a României a obținut o victorie cu scorul de 2-0 (2-0), în fața Ciprului, în cadrul Grupei H a...
Echipa națională a României a obținut o victorie clară, marți seara, în fața selecționatei Ciprului, scor 2-0 (2-0), într-un meci disputat pe Arena Națională din București, contând...
Echipa națională a României revine pe Arena Națională marți, 10 iunie, pentru duelul cu selecționata Ciprului, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Va fi a 40-a partidă...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu își pierde încrederea...
Echipa naționala de fotbal a României a suferit o înfrângere sâmbătă seara, pe "Ernst Happel Stadion" din Viena, fiind...
Naționala României a cedat în fața selecționatei Austriei cu scorul de 2-1, într-un meci disputat sâmbătă seara, pe stadionul "Ernst...
Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat vineri seara la Viena, în cadrul unei conferințe de presă, despre planurile sale pentru confruntarea cu Austria, meci...
Selecționerul echipei naționale de seniori, Mircea Lucescu, a anunțat, luni, lotul preliminar de 27 de jucători pentru partidele cu Austria și Cipru, programate în luna iunie, în cadrul...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat o listă preliminară de 19 jucători români care evoluează în campionate din afara...
Echipa națională a României a suferit o scădere semnificativă în clasamentul FIFA, ajungând pe poziția a 45-a, față de locul 38 ocupat în decembrie....
Ȋn urmă cu exact 30 de ani, la 29 martie 1995, echipa naţională a României mai făcea un pas spre turneul final al Campionatului European din Anglia, ȋnvingând Polonia la Bucureşti cu...
|
|