A doua zi după anunțul neselecționării lui Karim Benzema în echipa Franței pentru Euro 2016, internaționalul român Claudiu Keserü a recunoscut că aceasta este "o șansă" pentru România, scrie cotidianul L'Equipe.
"Este clar că atunci când ai un atacant care realizează cel mai bun sezon al său, înaintea Euro 2016, și nu-l vei înfrunta, este o șansă", a declarat Keserü, atacantul central al naționalei României, prima adversară a Franței la Euro, pe 10 iunie, pe Stade de France.
"Din punct de vedere sportiv, este o evidență că Benzema este unul dintre cei mai în formă atacanți din acest moment, nu există niciun dubiu în acest sens. El realizează cel mai bun sezon al său la Real Madrid", a adăugat fostul jucător al unor echipe franceze, printre care Nantes și Bastia, care acum evoluează la Ludogoreț Razgrad, în Bulgaria.
"Chiar dacă el nu va fi acolo, există totuși și alți jucători care vor juca și o vor face bine. Mă gândesc mai ales la Olivier Giroud. Și la Antoine Griezman, al cărui meci l-am văzut miercuri seară". Atacantul lui Atlético Madrid a reușit o dublă în fața Barçei, miercuri, în returul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, aducând calificarea echipei sale în semifinalele celei mai importante competiții europene a cluburilor.