|
Gigi Becali: Demersul a fost facut de generali in rezerva din fosta securitate
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, luni, că în spatele demersului prin care i se contestă dreptul la palmaresul formaţiei "roş-albastre" se află generali în rezervă din fosta securitate şi nu generali activi sau din cadrul Clubului Sportiv al Armatei.
" Nu este vorba de niciun general de armată şi de niciun general activ. Cu cei de la CSA, şi cu Zisu şi cu Bădălan, zic că sunt în relaţii bune. E vorba de nişte generali în rezervă din fosta securitate. Încă au pârghii, încă au putere. Mentalitatea lor aici se vede, nu sunt proşti, dar ei cred că pot face abstracţie de democraţie. Ei nu ţin cont de hotărârea judecătorească. Nu ştiu sigur cine sunt aceştia. Sunt nişte generali bătrâni, la pensie, dar nu sunt fraieri. Nu sunt nişte moşi terchea-berchea de doi lei, au bani, au relaţii", a spus Gigi Becali.
Gigi Becali nu crede că sunt implicaţi şi alţi foşti sportivi ai clubului în demersul foştilor generali.
" Ilie Năstase m-a sunat şi azi şi mi-a zis că nu este implicat în niciun fel. Cred că nici Hagi nu e implicat. Deşi el ar putea să fie. Este posibil, dar nu ştiu nimic. Ei încearcă să atragă oameni din Steaua '86, dar ăia le dau cu flit", a mai spus Becali.
Finanţatorul grupăriii "roş-albastre" consideră că se încearcă distrugerea simbolului "Steaua". " Tot ce a fost simbol în ţara asta trebuie distrus de nişte generali din ăştia care lucrează cu forţe oculte. Ei vor să distrugă simbolul şi când te duci să joci în Europa să o faci fără istorie. Palmaresul va fi recunoscut de către suporteri. Ce au făcut ei acum echivalează cu calificarea Stelei în primăvara europeană", a menţionat Becali.
Becali a explicat că era necesar ca secţia de fotbal să se desprindă din Clubul Sportiv Steaua. " La CSA, când s-a desprins secţia de fotbal, era necesar ca acest lucru să se întâmple. Cluburile departamentale nu puteau activa în cupele europene. Ei probabil nu ştiu asta. Când a fost transformarea în societate pe acţiuni la fel. FIFA şi UEFA recomanda asta. Nu poate să vină cineva acum şi să spună că ce a semnat Năstase, Tăriceanu, Stolojan, nu mai e valabil", a precizat Becali.
În presă s-a vehiculat faptul că mai mulţi generali au cerut documente, în cursul săptămânii trecute, de la Liga Profesioniste de Fotbal privind legimitatea constituirii FC Steaua.
Mediafax
Taguri:
Steaua Bucuresti
Gigi Becali
Clubului Sportiv al Armatei
generali
securitate
Ilie Nastase
Gheorghe Hagi
Clubul Sportiv Steaua
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
FCSB a învins-o acasă cu scorul de 2-1 pe Farul Constanţa, în etapa a 7-a a play-off-ului Superligii şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015....
FCSB este campioana României, după 9 ani de așteptare!
Fotbal Club FCSB a câştigat titlul de campioană a României, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe Farul Constanţa cu scorul...
FCSB şi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 2-2 (1-2), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 5-a a fazei paly-off a Superligii României. FCSB,...
Fotbal Club FCSB a făcut un nou pas către titlu în Superliga României, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Ȋn urmă cu exact 35 de ani, Steaua disputa o nouă semifinală de Cupa Campionilor Europeni, ȋnfruntând echipa surpriză a acelei ediţii, Galatasaray İstanbul.
Echipa de...
Fotbal Club FCSB a câştigat cu scorul de 1-0 meciul disputat la Ovidiu cu Farul Constanţa, în etapa a 2-a a fazei play-off a Superligii României. Unicul gol al partidei a fost înscris de...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Sepsi Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională, în prima etapă a fazei play-off a Superligii...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii României, penultima a...
Fotbal Club FCSB a învins-o pe FC Botoşani, ultima clasată, cu scorul de 3-2, duminică seara, în etapa a 27-a a Superligii României. Liderul s-a impus la capătul...
Fotbal Club FCSB a învins-o duminică seara, acasă, cu scorul de 1-0, pe Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a 25-a a Superligii României. Unicul gol al...
Fotbal Club FCSB a terminat la egalitate cu Farul Constanţa, scor 1-1, luni seara, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimul meci din etapa a 24-a a Superligii României.
Liderul a...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|