





























|
Denis Alibec a amanat interventia chirurgicala la mana pentru a putea juca la Euro 2016
Fotbalistul Denis Alibec a decis să amâne intervenția chirugicală la mâna stângă după Campionatul European 2016 pentru a putea juca pentru echipa națională la turneul final, a anunțat noul medic al primei reprezentative, Laurențiu Oproiu.
"În timpul partidei de campionat cu FC Steaua București, jucătorul Denis Alibec a suferit o fractură de metacarpian 4 la mâna stângă. Inițial, date fiind circumstanțele la acel moment, staff-ul medical de la club a optat pentru tratament conservator al leziunii. Întrucât jucătorul prezenta deformitate anatomică evidentă și durere la examinare după patru săptămâni de la accidentare și, totodată, nu mai fusese efectuată o a doua radiografie de la momentul accidentării, pe data de 17 mai s-a efectuat un examen computer tomograf. Raportul examenului arată fractură de metacarpian 4 neconsolidată la patru săptămâni, cu deplasare evidentă. Denis Alibec a fost consultat de șeful Comisiei Medicale a FRF, dr. Ioan Codorean, iar indicația medicală de elecție a fost chirurgicală. Jucătorului i-au fost explicate avantajele și dezavantajele unei intervenții chirurgicale imediate și ale unei intervenții amânate după Campionatul European. Decizia finală a rămas la latitudinea jucătorului, care a optat pentru amânarea intervenției chirurgicale, asumându-și riscurile prezentate", a afirmat medicul.
Laurențiu Oproiu a adăugat că a contactat UEFA pentru a găsi modul în care poate fi imobilizată fractura în timpul jocurilor pentru a preveni o recidivă. "Ca urmare a deciziei jucătorului, am contactat UEFA pentru a găsi modul cel mai eficient acceptat de forul continental pentru a imobiliza fractura și a preveni o recidivă. Domnul Pierluigi Collina va fi prezent în cantonamentul echipei naționale din Italia în calitate de delegat UEFA pe data de 27 mai, pentru informări legate de arbitraj înainte de Euro 2016. Cu această ocazie, în urma consultării cu dumnealui, se va lua o decizie privind cea mai bună modalitate acceptată pentru imobilizare", a mai spus Oproiu.
Prin intermediul aceluiași comunicat de presă, selecționerul Anghel Iordănescu a făcut următoarele precizări: "Am discutat marți cu Denis și i-am spus clar faptul că decizia privind intervenția chirugicală îi aparține în totalitate".
Fotbalistul formației Astra Giurgiu Denis Alibec face parte din lotul lărgit de 28 de jucători anunțat de selecționerul Anghel Iordănescu și a plecat, miercuri, alături de delegația echipei naționale în turneul de pregătire din Italia.
În perioada 18-30 mai, prima reprezentativă a României va efectua un stagiu de pregătire în Italia, pe durata căruia va disputa două partide amicale, cu RD Congo (25 mai), la Como, și cu Ucraina (29 mai), la Torino.
La finalul turneului din Italia, din lotul lărgit format din 28 de jucători se vor alege cei 23 care vor face parte din lotul României la Euro 2016. Lista finală pentru Campionatul European va fi comunicată în 31 mai, data limită potrivit regulamentelor UEFA.
Taguri:
Euro 2016
Romania
Denis Alibec
Laurentiu Oproiu
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
Marți seară, pe Arena Națională din București, echipa națională a României a obținut o victorie cu scorul de 2-0 (2-0), în fața Ciprului, în cadrul Grupei H a...
Echipa națională a României a obținut o victorie clară, marți seara, în fața selecționatei Ciprului, scor 2-0 (2-0), într-un meci disputat pe Arena Națională din București, contând...
Echipa națională a României revine pe Arena Națională marți, 10 iunie, pentru duelul cu selecționata Ciprului, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Va fi a 40-a partidă...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu își pierde încrederea...
Echipa naționala de fotbal a României a suferit o înfrângere sâmbătă seara, pe "Ernst Happel Stadion" din Viena, fiind...
Naționala României a cedat în fața selecționatei Austriei cu scorul de 2-1, într-un meci disputat sâmbătă seara, pe stadionul "Ernst...
Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat vineri seara la Viena, în cadrul unei conferințe de presă, despre planurile sale pentru confruntarea cu Austria, meci...
Selecționerul echipei naționale de seniori, Mircea Lucescu, a anunțat, luni, lotul preliminar de 27 de jucători pentru partidele cu Austria și Cipru, programate în luna iunie, în cadrul...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat o listă preliminară de 19 jucători români care evoluează în campionate din afara...
Echipa națională a României a suferit o scădere semnificativă în clasamentul FIFA, ajungând pe poziția a 45-a, față de locul 38 ocupat în decembrie....
Ȋn urmă cu exact 30 de ani, la 29 martie 1995, echipa naţională a României mai făcea un pas spre turneul final al Campionatului European din Anglia, ȋnvingând Polonia la Bucureşti cu...
|
|
|
S-au nascut azi

Alberto Gilardino
Italia
43 ani

Alexandru Grigoraș
România
36 ani

Alin Bucuroiu
România
34 ani
Andrei Schwartz
România
36 ani

Ashkan Dejagah
Iran
39 ani

Claudiu Avramescu
România
37 ani
Cornel Dobre
România
50 ani
Csaba Borbely
România
45 ani
Daniel Chigou
Camerun
42 ani

David Rozehnal
Cehia
45 ani

Filip De Wilde
Belgia
61 ani

Gary Gillespie
Scoția
65 ani

Georgios Efrem
Cipru
36 ani

Gianfranco Zola
Italia
59 ani

Giovanni Simeone
Argentina
30 ani

Hernán Crespo
Argentina
50 ani

Jonás Gutiérrez
Argentina
42 ani

Marcus Allbäck
Suedia
52 ani

Marius Martac
România
34 ani
Mircea Gheorghe
România
44 ani
Neluț Roșu
România
32 ani

Nuno Gomes
Portugalia
49 ani

Paíto
Mozambic
43 ani
Piermario Morosini
Italia
39 ani

Roberto Fernández
Spania
62 ani
Slaviša Mitrović
Bosnia
48 ani

Stiliyan Petrov
Bulgaria
46 ani
Szabolcs Perenyi
România
43 ani
|
|
|