





























|
Nicolae Stanciu: Nu am cerut eu si nici nu mi-am propus sa joc cu numarul 10 la nationala
Mijlocaşul Nicolae Stanciu a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a cerut şi nu şi-a propus să joace cu numărul 10 la naţionala României şi este încrezător în evoluţia de la meciul cu Elveţia.
"Hagi şi Mutu au fost unici în istoria naţionalei. Nu am cerut eu şi nici nu mi-am propus să joc cu numărul 10 la naţională. Francezii îl au ca număr 10 pe Gignac şi înainte l-a purtat Zidane, iar la ei nu se pune presiune sau nu se face atât tam-tam. Lumea ar trebui să înceteze să mă mai compare pe mine sau pe alt jucător care poartă 10 la naţională cu Hagi şi Mutu, pentru că deocamdată e greu să ajungem la valoarea lor şi să facem ce au făcut ei pentru naţională", a declarat Nicolae Stanciu.
Stanciu este încrezător pentru meciul cu Elveţia, următoarea adversară a României la Euro 2016. "Atât eu, cât şi colegii mei suntem încrezători şi credem că putem scoate un rezultat pozitiv cu Elveţia. Din echipa lor îmi place Xhaka. Îl ştiu pe Seferovic, de la reprezentativa U19, unde a jucat şi Rodriguez, fundaşul stânga. Au fost campini mondiali la un moment dat, la acea categorie de vârstă. Au jucători foarte buni. Au jucători foarte buni, iar eu cred că cei ofensivi sunt mai periculoşi şi pot face diferenţa oricând. Cred că în 2008 am suferit o accidentare destul de gravă şi nu mă mai gândeam dacă o să mai joc fotbal sau nu. Acum cred că mă gândesc în fiecare zi de când suntem aici unde am ajuns şi ce am realizat. E o onoare şi o mândrie să pot să fiu aici, să reprezint milioane de români şi cu toţii ne dorim să îi facem fericiţi", a mai spus Stanciu.
România a fost învinsă de Franţa în meciul de debut la Euro 2016, scor 2-1, iar, miercuri, de la ora 19:00, va juca în compania Elveţiei.
Taguri:
Euro 2016
Romania
Elvetia
Parc des Princes
Nicolae Stanciu
numa
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
Marți seară, pe Arena Națională din București, echipa națională a României a obținut o victorie cu scorul de 2-0 (2-0), în fața Ciprului, în cadrul Grupei H a...
Echipa națională a României a obținut o victorie clară, marți seara, în fața selecționatei Ciprului, scor 2-0 (2-0), într-un meci disputat pe Arena Națională din București, contând...
Echipa națională a României revine pe Arena Națională marți, 10 iunie, pentru duelul cu selecționata Ciprului, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Va fi a 40-a partidă...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că nu își pierde încrederea...
Echipa naționala de fotbal a României a suferit o înfrângere sâmbătă seara, pe "Ernst Happel Stadion" din Viena, fiind...
Naționala României a cedat în fața selecționatei Austriei cu scorul de 2-1, într-un meci disputat sâmbătă seara, pe stadionul "Ernst...
Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a declarat vineri seara la Viena, în cadrul unei conferințe de presă, despre planurile sale pentru confruntarea cu Austria, meci...
Selecționerul echipei naționale de seniori, Mircea Lucescu, a anunțat, luni, lotul preliminar de 27 de jucători pentru partidele cu Austria și Cipru, programate în luna iunie, în cadrul...
Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunțat o listă preliminară de 19 jucători români care evoluează în campionate din afara...
Echipa națională a României a suferit o scădere semnificativă în clasamentul FIFA, ajungând pe poziția a 45-a, față de locul 38 ocupat în decembrie....
Ȋn urmă cu exact 30 de ani, la 29 martie 1995, echipa naţională a României mai făcea un pas spre turneul final al Campionatului European din Anglia, ȋnvingând Polonia la Bucureşti cu...
|
|
|
S-au nascut azi

Alfredo di Stéfano
Argentina
99 ani
Andrei Răuţă
România
30 ani
Bogdan Pereș
România
42 ani

Christoph Preuß
Germania
44 ani

Ciprian Botoșer
România
39 ani

Dédé
Angola
44 ani

Émile Mpenza
Belgia
47 ani

Giampiero Boniperti
Italia
97 ani

Giancarlo Marocchi
Italia
60 ani
Ionuț Dragomir
România
51 ani
Iulian Crivac
România
49 ani

Jan Mølby
Danemarca
62 ani

Marius Argintaru
România
37 ani

Milan Osterc
Slovenia
50 ani
Toni Gorupec
Croaţia
32 ani

Tony Popovic
Australia
52 ani

Zoran Ljubinković
Serbia
43 ani
|
|
|