Principalul acţionar la Rapidului, Fathi Taher, a declarat că se află în discuţii cu doi jucători ai Stelei, iar patronul roş-albaştrilor, Gigi Becali, a lăsat să se înţeleagă că este vorba despre fundaşul Ionuţ Rada şi atacantul Valentin Badea.
"
Becali poate să încerce să cumpere jucători de la Rapid, e liber să încerce, dar nu înseamnă şi că va reuşi. La Rapid nu e vorba de bani. Dacă vor pleca jucători din Giuleşti, vor pleca pentru că nu îi mai putem ţine noi, că le expiră contractul sau că nu mai avem nevoie de ei, nu pentru a scoate bani pe ei. Gigi Becali să îşi ţină banii la el, la Rapid nu îi poate da. Luăm noi de la el, sunt doi jucători de la Steaua cu care acum suntem acum în negocieri. E posibil să îi luăm. Nu pot să vă spun cine sunt cei doi. Sunt în discuţie cu mai multe cluburi, nu doar cu noi", a spus Taher.
Patronul Stelei, Gigi Becali, a negat iniţial că ar fi discutat cu Taher despre transferul a doi jucători de la Steaua. "
Taher minte!", a spus Becali pentru NewsIn. Întrebat dacă jucătorii la care s-a referit acţionarul Rapidului ar putea fi Valentin Badea şi Ionuţ Rada, Becali a replicat: "
Aaa, dacă e vorba de Rada şi Badea, atunci Taher nu mai minte. Dar eu nu vreau să vorbesc despre transferuri acum, ci doar după finalul campionatului".
Ionuţ Rada s-a transferat de la Rapid la Steaua în vara anului 2007. Valentin Badea a fost achiziţionat de Steaua de la FC Vaslui în vara lui 2006. Rada nu a evoluat niciun minut pentru Steaua în retur, după ce în toamnă a fost titular în majoritatea jocurilor disputate de roş-albaştri, iar Valentin Badea a bifat patru prezenţe în primăvară, reuşind să marcheze un gol.
Fathi Taher a mai spus că nu este dezamăgit de rezultatul obţinut de Rapid în partida cu Dinamo: "
Chiar dacă am pierdut, nu sunt supărat. Echipa nu avea ce să câştige, nu avea ce să piardă, de aia a jucat aşa. Ei sunt încă marcaţi de faza cu masa verde, asta şi-a pus amprenta pe întreaga lor evoluţie de după acel eveniment. Au ajuns pe locul trei şi nu mai au ce să facă pentru a prinde primele două locuri. Avem multe schimbări de făcut, dar o să le facem din sezonul viitor".
Rapid a pierdut sâmbătă derby-ul cu Dinamo, scor 1-2, pe teren propriu, dar a rămas pe locul 3, cu 58 de puncte, trei mai mult de roş-albii.
NewsIn