Gheorghe Popescu a vorbit deschis despre condamnarea primită în Dosarul Transferurilor, la aproape un an după ce a fost eliberat şi a declarat că nu mai are entuziasmul necesar pentru a candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.
Condamnat în martie 2014, cu o zi înainte de alegerile pentru şefia FRF, la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, fostul căpitan al naţionalei României şi al Barcelonei a fost eliberat înainte de termen, după ce a executat jumătate din pedeapsă. Popescu spune că refuză să creadă că a fost vorba de mai mult de o "coincidenţă" şi precizează că îşi asumă greşelile comise, chiar dacă în cazul transferului lui Lucian Sânmărtean implicarea sa a constat doar în traducerea contractului.
"Eu nu am vrut să candidez la preşedinţia FRF. Dar lumea a spus că noi, cei care am fost reprezentanţii Generaţiei de Aur, să ne implicăm. Am avut un proiect la care am lucrat foarte, foarte mult. Şi aveam cu toţii mult entuziasm. Toată echipa din jurul meu avea o ambiţie nemaipomenită. Acum, mi-a dispărut acel entuziasm complet, puţin probabil să mai apară. Nu mai simt că trebuie să fiu preşedintele FRF. E foarte greu să mai găsesc resorturile necesare", a declarat Gheorghe Popescu.
Fostul căpitan al Generaţiei de Aur a vorbit şi despre problema lucrărilor ştiinţifice scrise de condamnaţi, precizând că, cel puţin în cazul său, este exclus să fi apelat la o terţă parte pentru scrierea cărţilor.