|






























|
Ioan Andone: Sunt dezamagit de rezultat, nu de joc
Tehnicianul Ioan Andone a declarat luni seară, după meciul pierdut de Dinamo în faţa echipei CS Universitatea Craiova, scor 1-2, că formaţia sa şi-a pierdut mult din încredere şi atitudine şi face erori nepermise.
"Sunt dezamăgit de rezultat, nu de joc. Eu spun că am avut o posesie bună şi am contribuit la o partidă spectaculoasă. Facem în continuare greşeli şi suferim. Ne-am pierdut mult din încredere şi din atitudine. Am primit şi două goluri uşoare, se fac nişte erori nepermise. A fost un joc deschis, am întâlnit o echipă superofensivă, dar, din păcate, am plecat fără puncte. Am pierdut din cauza unor greşeli, am dat şanse celor de la Craiova, la 1-1 aveam schimbări pe bancă prin care puteam să schimb cursul jocului. Corbu cred că a fost cel mai bun fundaş. Gnohéré a jucat bine, dar nu a marcat, însă a dat totul. Trebuie să începem să arătăm aşa cum am făcut-o la startul campionatului. Meciul următor, cu Pandurii, e decisiv, pentru că am putea rata play-off-ul. Avem valoare, avem potenţă, dar ne trebuie concentrare şi luciditate în ofensivă. Gnohere aleargă, însă nu a avut şansă azi. Ar fi trebuit să înscrie cel puţin un gol. Este şi o criză, trebuie un şoc ca să ieşim din asta, iar pentru asta trebuie să luăm toate punctele din meciurile cu Pandurii. O să lucrăm şi la antrenament cu doi atacanţi, pentru că am vrut să creăm presiune, însă nu am reuşit să marcăm. Avem timp să prindem play-off-ul, sunt multe puncte puse în joc, pe care putem să le acumulăm, însă greşelile ne costă. Conducerea ne-a cerut şase puncte, suntem Dinamo şi trebuie să câştigăm meciuri", a spus Andone.
Echipa CS Universitatea Craiova a învins, luni seară, pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu-Severin, cu scorul de 2-1, formaţia Dinamo, în ultimul meci al etapei a 12-a a Ligii 1. Au marcat Andrei Ivan (55) şi Ionuţ Briceag (71) pentru gazde, respectiv Sergiu Hanca (62) pentru Dinamo.
La finalul meciului, fanii dinamovişti i-au chemat la marginea terenului pe jucătorii pregătiţi de Ioan Andone pentru a le cere socoteală şi a discuta cu ei.
După 12 etape, Dinamo se află pe locul opt în clasamentul Ligii 1.
Taguri:
Liga 1
CS Universitatea Craiova
Dinamo Bucuresti
Ioan Andone
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a câștigat eternul derby cu FCSB și și-a consolidat poziția de lider
Dinamo București și-a adjudecat eternul derby cu FCSB, scor 2-1, sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de...
Dinamo a învins-o pe "U" Cluj și a urcat pe primul loc în Superligă
Dinamo București a devenit noul lider al Superligii României după victoria obținută sâmbătă seara în...
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în fața lui Dinamo București, joi seară, pe Arena Națională, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1, într-un meci...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani

Bismarck
Brazilia
57 ani

Bora Milutinović
Serbia
82 ani

Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani

Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani

Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani

Gökhan Zan
Turcia
45 ani

Javad Nekounam
Iran
46 ani

Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani

Marcel Desailly
Franța
58 ani

Marco Osório
Portugalia
47 ani

Mehmet Topuz
Turcia
43 ani

Rabie Yassin
Egipt
66 ani

Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani

REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani

Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani
|
|
|
|