VIDEO | Gheorghe Multescu: Imi pare rau ca nu a jucat Ivan si ca am pierdut jocul
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Gheorghe Mulţescu, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Astra Giurgiu, scor 0-1, că uneori fotbalul este nedrept şi a precizat că formaţia sa nu merita să piardă.
"Fotbalul e nedrept uneori şi cred că şi astăzi, pentru că cel puţin repriza a doua am dominat total. Este diferenţă de calitate, diferenţă de experienţă, de şansă, asta a fost diferenţa. Îţi trebuie şi şansă, şi mai multă precizie, asta vine din calitate, din valoare. Noi avem lotul foarte restrâns numeric, nu am avut de unde să alegem mai mult. Îmi pare rău că nu a jucat Ivan şi că am pierdut jocul. Şi l-am pierdut nemeritat, asta este. Era o situaţie favorabilă. Am făcut o greşeală mare în apărare la faza primului gol. A fost o greşeală în lanţ. Ne-au prins pe contră, doi contra doi şi de acolo s-a produs faza la care s-a dictat penalty. Nu pot spune că a fost penalty. Parerea mea e că s-a dat foarte uşor. A fost foarte şmecher Alibec, a fost băiat deştept. L-a păcălit pe Haţegan. Repriza a doua a fost o dominare totală. Am avut multe ocazii de gol, dar ne-a lipsit precizia şi nu am fost insipraţi. Avem mulţi executanţi de faze fixe, la antrenamente şi Băluţă şi Popov sunt extraordinari. Dincolo, pe partea stângă, Zlatinski şi Gustavo, chiar acum două zile au exersat jumătate de oră. Am dominat, dar nu am găsit drumul spre gol", a spus Mulţescu.
Echipa CS Universitatea Craiova a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a 16-a a Ligii 1 şi a rămas la trei puncte în urma liderului Steaua Bucureşti.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Săpunaru, în minutul 26, din penalti, după un fault în careu comis de Kay asupra lui Alibec.
Craiova a rezolvat meciul înainte de pauză și a ajuns la 7 puncte în Conference League
Universitatea Craiova a învins-o pe KF Egnatia cu 2-0, joi seară,...
Universitatea Craiova a trecut de FC Botoșani și a ajuns la 7 victorii consecutive în Superliga
Universitatea Craiova și-a continuat seria de succese în campionat, după 2-1 cu FC Botoșani,...
Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 pe terenul formației Inter Club d'Escaldes și a ajuns la 4 puncte în Conference League. La final, Filipe Coelho a apreciat atitudinea echipei,...
Universitatea Craiova a câștigat în Andorra după un start fulgerător și un final cu emoții
Universitatea Craiova a obținut primul succes din actuala fază a Conference League, după ce a...
Oleksandr Romanciuk țintește victoria în Andorra
Universitatea Craiova merge în Andorra cu obiectivul de a obține primul succes în faza principală a Conference...
Filipe Coelho cere concentrare maximă în Andorra. Craiova merge după primele 3 puncte în Conference League
Universitatea Craiova caută prima victorie în faza...
Universitatea Craiova a învins-o pe Farul cu 2-0 și a ajuns la 8 victorii consecutive
Elisor a deschis scorul, Romanchuk a închis tabela
Universitatea Craiova a...
RomanianSoccer vă propune o nouă călătorie în arhiva fotbalului românesc. O ediție a emisiunii „Nocturna sportivă”, difuzată de TVR2 pe 16 iunie 1997...
Filipe Coelho, mândru de Universitatea Craiova după remiza cu Getafe: "Au reprezentat Craiova și România"
Universitatea Craiova a remizat cu Getafe, scor 1-1, în prima etapă a...
Universitatea Craiova a remizat în Bănie cu Getafe CF, scor 1-1, în Conference League
Oltenii au condus, însă spaniolii au egalat pe final
Universitatea Craiova a încheiat la egalitate,...
Universitatea Craiova a obținut o victorie categorică în fața FCSB, scor 5-0, sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 10-a a Superligii României. Oltenii conduceau deja cu 2-0 la...
Adrian Iordache
România
45 ani
Cristián Álvarez
Argentina
41 ani
Cristian Soporan
România
51 ani
Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani
David Embé
Camerun
53 ani
Diogo Santos
Portugalia
42 ani
Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani
Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani
Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani
Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani
Karel Brückner
Cehia
87 ani
Lucas Barrios
Paraguay
42 ani
Marco Bizot
Olanda
35 ani
Nicolae Stanciu
România
53 ani
Pedro Reyes
Chile
54 ani
Quim
Portugalia
51 ani
Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani
Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani