Naționala feminină a României a coborât un loc și se află pe 37 în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității vineri.
De la ultima ierarhie, publicată în august, "tricolorele" au susținut șase jocuri, câștigând două (2-1 cu Ucraina și 4-0 cu Grecia), remizând alte două (0-0 și 1-1 cu Portugalia) și pierzând cele două meciuri amicale cu campioana mondială SUA (1-8, 0-5 cu SUA).
România a ratat calificarea la Euro 2017, pierzând biletul direct la un gol, iar apoi eșuând fără înfrângere în barajul cu Portugalia.
Tricolorele au început anul pe locul 39, au urcat pe 36 în iunie, menținând poziția în august, pentru ca în decembrie să coboare o treaptă.
Podiumul clasamentului mondial este neschimbat, cu SUA pe prima poziție, urmată de Germania și Franța.
Clasamentul FIFA la fotbal feminin:
1 (1). SUA 2.140 puncte
2 (2). Germania 2.109
3 (3). Franța 2.041
4 (4). Canada 2.031
5 (5). Anglia 2.030
6 (7). Australia 1.984
7 (8). Japonia 1.982
8 (6). Suedia 1.977
9 (10). Brazilia 1.961
10 (9). Coreea de Nord 1.952
11 (11). Norvegia 1.927
12 (12). Olanda 1.903
13 (13). China 1.892
14 (14). Spania 1.862
15 (20). Danemarca 1.861
16 (17). Italia 1.854
17 (15). Elveția 1.848
18 (19). Coreea de Sud 1.847
19 (18). Noua Zeelandă 1.846
20 (16). Islanda 1.831
21 (21). Scoția 1.788
22 (24). Columbia 1.756
23 (22). Rusia 1.750
24 (25). Austria 1.745
25 (26). Belgia 1.743
26 (27). Mexic 1.732
26 (23). Ucraina 1.732
28 (28). Finlanda 1.708
29 (29). Costa Rica 1.646
30 (32). Thailanda 1.642
31 (31). Polonia 1.636
32 (34). Vietnam 1.630
33 (33). Cehia 1.626
34 (30). Irlanda 1.623
35 (37). Nigeria 1.613
36 (35). Țara Galilor 1.609
37 (36). România 1.606
38 (40). Portugalia 1.595
39 (40). Taiwan 1.586
40 (39). Ungaria 1.582 etc.
Următoarea ierarhie va fi publicată pe 24 martie 2017.